Tragedie la Buzău: trei handbalişti de la CSU Târgovişte şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier de aseară, cel mai tânăr avea doar 19 ani
0
Un grav accident s-a produs duminică seară, pe drumul european E85, în apropiere de Râmnicu Sărat. Un TIR plin cu cherestea a acroşat un microbuz în care se afla echipa de handbal CSU Târgovişte. Trei handbalişti au murit, iar alţi zece au fost răniţi.
Autotrenul care avea două remorci încărcate cu cherestea a lovit un microbuz de transport persoane în care se aflau 13 pasageri, 11 handbalişti de la divizionara secundă CSU Târgovişte, plus antrenorul şi şoferul. Trei dintre handbalişti, aflaţi pe bancheta din spate, şi-au pierdut viaţa.
Ce trei sunt Daniel Manda (25 de ani), Daniel Bârloagă (20 de ani), Robert Burcă (19 ani).
Antrenorul şi preşedintele echipei, Aurel Iancu, are fisură craniană. Alţi sportivi au suferit traumatisme, iar cinci dintre ei au fost aduşi în Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la Spitalul Pantelimon şi la Bagdasar-Arseni.
Microbuzul era staţionat pe partea carosabilă, oprind pentru a remedia o defecţiune tehnică. TIRul venit din spate nu a observat microbuzul, a intrat din plin în maşina staţionată, iar tinerii care şi-au pierdut viaţa erau cei aflaţi pe ultimul rând.
Echipa de handbal CSU Târgovişte se întorcea dintr-o deplasare, de la CS Vicov Bucovina.
"Am oprit, piersese apă la motor. Şoferul s-a dat jos, totul a durat două minute. M-am trezit în faţa microbuzului. Am fost singurul care n-a avut nici o rană. Colegii mei... nici nu ştiu.
M-am dat jos, toată lumea urla, toată lumea ţipa. Am sunat la salvare, mi-am sunat părinţii. Eram 11 sportivi, antrenorul şi şoferul în microbuz”, a mărturisit Vlăduţ Marinoiu, singurul sportiv care a scăpat fără traumatisme.
Comunicat al Federaţiei Române de Handbal: O nouă tragedie a lovit handbalul românesc în această noapte: trei dintre componenţii echipei de handbal masculin CSU Targoviste au decedat într-un accident rutier în care a fost implicat microbuzul echipei. Federaţia Română de Handbal transmite condoleanţe familiilor îndoliate si tuturor celor apropiaţi de jucătorii dispăruti si va colabora cu reprezentanţii clubului targoviştean pentru a-i sprijini sa treacă peste aceste momente grele.