Ţiriac, revoltat de cât costă testele COVID-19 la noi: „Suntem oameni serioşi?!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT) a fost afectat, la rândul său, de pandemie, fiind nevoit să anuleze turneul de la Madrid, în acest an. Probabil, de aceea, aştepată, cu disperare, finalul crizei şi crede inclusiv în vaccinul ruşilor.

Ion Ţiriac a simţit pe propria piele cum pandemia înseamnă pierderi financiare uriaşe, inclusiv pentru bogaţi. Anularea Mutua Madrid Open 2020 e o lovitură grea pentru omul de afaceri de 81 de ani, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Şi, de aceea, fostul jucător de tenis, actualmente preşedinte FRT, numără şi el zilele fie până la încheierea acestei situaţii, fie până la aducerea ei sub control. Într-un interviu acordat „Gazetei Sporturilor“, Ţiriac s-a arătat încrezător în vaccinul prezentat de Rusia şi a acuzat că, în România, testele COVID-19 costă de trei ori mai mult comparativ cu Germania.

Ce a spus Ion Ţiriac?

*Testul la noi în ţară costă 90 de euro, iar în Germania costă 27 de euro. Treaba cu ruşii va accelera şi treaba cu China şi Statele Unite. E o treabă morală şi socială, nu doar comercială sau politică. Dar nu se va fabrica peste noapte şi n-o să-i blestem eu pe ruşi că vor vrea să dea întâi naţiunii lor vaccinul.

*Sperăm că şi acest COVID încet-încet o să dispară. Eu cred foarte mult în vaccinul ăla rusesc. Nu sunt membru al niciunui partid, chiar dacă nimeni nu crede asta. Nici nu împart lucrurile în ruşi, americani sau chinezi. Dacă au lucrat la acel vaccin şi există, aş vrea să-l văd pe ăla căruia tatăl i-a murit, iar maică-sa îi e în spital, şi nu-l ia. Suntem oameni serioşi sau vorbim numai prăpăstii? 

*Sunt sigur că o ţară, o putere, o naţiune ca Rusia nu vine pe piaţă cu un vaccin din ăsta... Acum să vedem şi cât costă. Depinde şi cu ce vine pe piaţă.

CITEŞTE ŞI:

Ţiriac suferă: De ce poate pierde 200 de milioane de euro din cauza pandemiei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite