Ţiriac, luat peste picior de şeful sportului românesc: Novak, necruţător şi cu jucătoarele de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ţiriac (82 de ani)
Ion Ţiriac (82 de ani)

Continuă scandalul apărut, la finalul săptămânii trecute, după ce s-a aflat că Sorana Cîrstea (45 WTA), Patricia Ţig (63 WTA) şi Irina Begu (79 WTA), eligibile pentru a participa la Jocurile Olimpice, refuză să facă deplasarea la Tokyo.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a avut o replică ironică pentru preşedintele demisionar al Federaţiei Române de Tenis (FRT), Ion Ţiriac.

Acesta a spus că Novak „e lefter, fără doi lei în buzunar“, după ce ministrul a ameninţat că va tăia finanţarea FRT, după refuzul sportivelor de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august). 

„Mama m-a învăţat un singur lucru: trebuie să respecţi bătrânii, trebuie să respecţi oamenii în vârstă, aşa că eu pe această temă nu pot comenta mai mult“, a spus Novak, făcând referire la vârsta înaintată a preşedintelui FRT.

Mai mult, şeful sportului românesc a insistat că nu poate accepta scuza invocată de jucătoare precum Cîrstea şi Ţig, cum că problemele medicale au stat la baza retragerii lor din lotul olimpic. 

„Accidentarea nu poate fi un motiv, cât timp aceste jucătoare au evoluat la Wimbledon“, a spus Novak.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite