Tenisul vrea să taie premiile! Iată de ce Rafa Nadal susţine măsurile de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cecurile consistente din tenis ar putea deveni istorie. ATP şi WTA pregătesc micşorarea premiilor în bani la reluarea sezonului, iar Rafael Nadal a lăsat de înţeles că măsura este logică.

Tenisul se pregăteşte de austeritate. După ce s-au dat peste cap pentru a crea un fond de susţinere a jucătorilor din afara Top 100 pe durata celor două luni de pauză forţată de pandemie, acum cele două foruri guvernatoare ale circuitelor profesioniste, ATP şi WTA, pregătesc terenul pentru diminuarea premiilor acordate, ceea ce înseamnă, indirect, că bugetele sportivilor afectaţi de criză se vor reface mai greu. Publicaţia „Essentially Sports“ a vorbit pe larg despre acest subiect.

Iar după ce tenisul a fluturat ideea unei fuziuni între ATP şi WTA într-un singur for cu o voce unică, mai puternică, se vede din nou cum, mai degrabă, a fost vorba despre mult fum pentru nimic. Şi asta pentru că ATP-ul doreşte să lase în grija turneelor costurile pentru efectuarea testelor pentru coronavirus, în timp ce WTA este gata să acopere din fonduri proprii aceste cheltuieli. Tenisul feminin programează scăderi mai mici, comparativ cu ATP, care vrea să obţină acceptul Consiliului Jucătorilor pentru reducerea premiilor la următoarele turnee cu 30, sau până la 50%. Se preconizează pierderi susbstanţiale pentru organizatorii de competiţii în absenţa spectatorilor. Totuşi, WTA propune pentru moment reduceri ale premiilor în bani de 17-18%, adică semnficativ mai mici decât la masculin.

Aşadar, după ce ATP, WTA şi ITF au strâns, din donaţii, aproximativ şase milioane de dolari pentru fondul de ajutor financiar, acum sunt gata să scadă încasările jucătorilor.

Nadal, înţelegător

Primul sportiv care şi-a spus punctul de vedere în legăură cu măsurile aflate în lucru pe masa ATP şi WTA a fost Rafael Nadal, cel care ar avea de apărat două titluri de Mare Şlem în această toamnă, la US Open şi Roland Garros. La o zi după ce a împlinit 34 de ani, ibericul a intrat în dialog cu jurnaliştii, iar Eurosport a scos o mărturisire interesantă din partea jucătorului cu 19 titluri de Mare Şlem în palmares. „Jucătorii, organizatorii, toţi din lumea tenisului trebuie să fim împreună. Trebuie să fim deştepţi şi să privim în perspectivă, dincolo de nevoia noastră imediată. Dacă noi, jucătorii, vom vrea să fie aceleaşi premii, s-ar putea să punem o presiune prea mare pe organizatori. S-ar putea să reuşească să le asigure, dar ar putea să aibă probleme în viitor din punct de vedere financiar. Trebuie să înţelegem că s-ar putea să fie necesar ca unele turnee să micşoreze premiile. E necesar să gândim flexibil şi să fim foarte deschişi din acest punct de vedere. Pentru că mai mult ca sigur de la anul, când situaţia economică o va permite, iar turneele vor obţine iar profit, premiile vor reveni la normal. Trebuie să ne intereseze în primul rând succesul turneelor“, a transmis Nadal. Aşadar, el nu s-ar opune scăderii premiilor. Iar spaniolul are un cuvânt greu de spus, fiind abia revenit în rândurile Consiliului Jucătorilor, după ce acesta ajunsese în impas anul trecut.




4.420.000 de dolari a fost cel mai mare premiu din istoria tenisului, oferit de WTA la Turneul Campioanelor 2019
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite