VIDEO „Victoria cea mai mare“. Reacţia lui Roger Federer după ce s-a încoronat la Roland Garros, doborând ultima redută

Întreaga sa carieră, Roger Federer a făcut lucrurile să pară uşoare pe terenul de tenis: să adune victorii, să trimită mingea elegant cu reverul în timp ce o priveşte drăgăstos ca pe-o iubită, să inventeze lovituri nepământene, să controleze ghiulele trimise de braţe de 2-3 ori mai pline de muşchi decât ale lui. Pentru Roger, tenisul n-a fost niciodată o grimasă, ci arcuire îmbinată cu plutire. Doar la Roland Garros nu i-a fost simplu să câştige.

Şi asta pentru că a existat Rafa Nadal. Regele Zgurii, care din 2005 încoace a ratat doar trei trofee la Paris. Şi yang-ul pentru yin-ul lui Federer.

Etichetat drept cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor cu mult înainte să îşi ducă totalul titlurilor de Mare Şlem la borna 20, Roger Federer a părut că are o datorie de a cuceri Parisul - reduta supremă, ca o reconfirmare, mai ales după ce Nadal reuşise în 2008 să îl detroneze în templul său de la Wimbledon şi îl mai zguduise şi la Australian Open, în start de 2009.

7 iunie 2009 a fost ziua descătuşării pentru Federer.

Iar discursul său de după finală a semănat ca o picătură de apă cu monologul lui Agassi, triumfător într-un context similar, zece ani mai devreme, tot după o cascadă de dezamăgiri trăite la Paris, având ca rezultat tot completarea setului de titluri de Mare Şlem - mai exact, „career Grand Slam“-ul. „Este victoria mea cea mai mare. De acum şi până la finalul carierei pot să merg fără să-mi mai fac griji că nu voi câştiga niciodată la French Open. Am încercat atâţia ani, atât de multă presiune... Am crezut mereu, dar cu timpul devenea mai greu. A fost turneul cel mai greu de câştigat pentru mine - celelalte au venit poate un pic prea uşor, prea devreme în viaţa mea, în timp ce aici a trebuit să aştept. A trebuit să mă reinventez de câteva ori pe zgură pentru a câştiga“, a spus Federer despre încoronarea sa. „Trebuie să spun că a fost cel mai bun moment pe care l-am avut pe un teren de tenis, cea mai mare realizare. Am avut sentimentul că voi trăi tot restul vieţii mele fără să mai pot avea vreun alt regret în ceea ce priveşte cariera mea“, spusese Agassi, despre propria încoronare. Nu întâmplător, cel care l-a premiat pe Roger a fost chiar Andre, de la succesul căruia trecuseră zece ani şi o zi.

Outsiderul care a fost la un punct şi un game de a curma visul lui Federer  

Pentru Roger Federer, în 2009, drumul spre finala Roland Garros a fost infinit mai greu decât finala.

Elveţianul a încheiat conturile în ultimul act cu 6-1, 7-6 (1), 6-4 în faţa lui Robin Soderling, în mai puţin de două ore. Recent, suedezul a declarat că acea finală este unicul meci din carieră pe care şi-ar dori să îl rejoace, considerându-l ratat.

Pe traseu, Roger Federer păruse mai vulnerabil decât în 2005, 2006, 2007 şi chiar 2008, când drumul îi fusese barat de Nadal (în ultima finală, elveţianul avusese de îndurat un scor usturător, câştigând doar patru game-uri în trei seturi). Deşi nu a înfruntat sportiv din Top 30 până în optimi, Federer, aflat pe locul secund în clasamentul mondial la vremea respectivă, a cedat patru seturi în primele patru meciuri la Roland Garros 2009. Cu Acasuso şi Mathieu a lăsat câte un set în rundele doi şi trei, testul suprem venind în optimi

Soderling produsese cutremurul, administrându-i lui Nadal prima înfrângere a carierei pe zgura pariziană, iar victoria lui Federer devenise imperios necesară în ochii tuturor. Logica spunea - dacă nu acum, atunci când? Însă în optimi, Roger Federer l-a găsit de partea cealaltă a fileului pe germanul Tommy Haas, un jucător plămădit din aluat similar cu elveţianul, mai prieten cu suprafeţele rapide şi perfect calibrate pentru atac, un jucător de clasă, aflat doar din neşansă pe locul 63 mondial, din cauza multiplelor ghinioane şi accidentări. Publicul francez mereu fidel elveţianului aştepta să aplaude marşul triumfător al lui Roger spre propriul Sfânt Graal, însă Haas a luat avans de două seturi 7-6(4), 7-5. Iar neamţul nu dădea semne de slăbiciune: s-a apropiat de victorie, având minge de break la 4-3 în setul al treilea. Haas ar mai fi avut nevoie de un punct pentru a duce scorul la 5-3, apoi ar mai fi avut de apărat o tură de serviciu pentru a-l scoate din cursă pe Federer şi a arunca de tot în haos ediţia 2009 a Openului Francez. Însă din acel moment, Federer a făcut din nou ca tenisul să pară uşor de tot: a pus o dreaptă câştigătoare pe tuşă pentru a salva mingea de break a lui Tommy şi a evadat pe tabelă, câştigând mai departe 15 dintre următoarele 17 game-uri disputate şi, totodată, meciul.

Mai departe, cu francezul Monfils - numărul 10 mondial, pentru Federer a fost uşor în sferturi. Cu Del Potro a fost mai greu, elveţianul având nevoie de o nouă revenire, dar de această dată doar de la 1-2 la seturi. Iar în finală, Federer a dat din nou tenisului său dimensiunea lejer şi lăsa iarăşi impresia că a câştiga e o simplă formalitate.

Succesul de la Roland Garros îl făcea pe Roger Federer, matematic, egalul lui Pete Sampras, la borna de 14 titluri de Mare Şlem câştigate în carieră. Elveţianul ajunsese însă să aibă victorii în toate cele patru turnee majore, capitol la care americanul eşuase.

„Roger este unul dintre cei mai buni jucători pe zgură din toate timpurile“  

Rafael Nadal a declarat că ochii i s-au umezit de bucurie pentru victoria marelui său rival de la Roland Garros 2009. A perceput-o drept o victorie foarte meritată.

Rafa îl consideră pe Federer un mare jucător de zgură. Ba chiar unul dintre cei mai mari din istorie.

Iar argumentul spaniolului este limpede, nu doar complezenţă. „Eu nu prea văd atâţia jucători care să fi jucat în fazele finale la Roland Garros atâţia ani la rând - finale în 2006, 2007, 2008, titlu în 2009, apoi o nouă finală în 2011, plus semifinală în 2005. De aceea consider că Roger este unul dintre cei mai buni jucători pe zgură din toate timpurile“, declara Nadal în urmă cu câteva sezoane.

În 2019, elveţianul a ajuns, din nou, în careul final de patru la Roland Garros, după trei ani în care nu a concurat la Paris. Iar cine se îndoieşte de sinceritatea ibericului în mărturisirea de mai sus, ar face bine să îşi amintească rapid cum elveţianul a reuşit să întrerupă incredibila serie a ibericului de 81 de victorii consecutive pe zgură, în finala de la Hamburg din 2007, scor 2-6, 6-2, 6-0. Pe deasupra, în 2011, la Roland Garros, elveţianul făcea o semifinală fabuloasă împotriva lui Djokovici, administrându-i sârbului prima înfrângere în sezonul respectiv, în patru seturi.

Concluzia vine chiar de la Roger Federer. „Primul turneu Challenger l-am câştigat pe zgură, primul turneu Satelit - pe zgură şi primul jucător în circuit l-am învins tot pe zgură. Deci, zgura a fost prima!“