Tenisul feminin românesc e pe val: Victorie mare pentru Ana Bogdan la Taipei! A eliminat principala favorită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Bogdan
Ana Bogdan

Simona Halep (2 WTA) a jucat finala de la Australian Open şi, începând de luni, România are şase jucătoare în Top 100 mondial.

„Adevărul“ a scris aici despre mutările jucătoarelor din România în noua ierarhie mondială. Ana Bogdan, ajunsă până în turul III la Melbourne, a înregistrat un salt de 15 locuri şi, în premieră, a intrat în Top 100.

Această urcare a crescut nivelul de încredere pentru sportiva de 25 de ani care, astăzi dimineaţa, a produs un rezultat remarcabil, în turul I, la Taipei.

Ana Bogdan a trecut de favorita numărul 1, Shuai Peng (31 WTA), scor 6-4, 6-1. Meciul a durat o oră şi 16 minute.

În turul II, Ana Bogdan o va întâlni pe Bouchard (121 WTA). Aceasta a profitat de abandonul lui Zhu (116 WTA) şi s-a calificat în turul II. Bouchard a pierdut primul set cu 1-6, l-a câştigat pe al doilea cu 7-5, iar în decisiv a avut 2-0 în momentul în care Zhu n-a mai putut continua. 

Tot în turul II de la Taipei a avansat şi Monica Niculescu (99 WTA), după ce adversara ei din turul I, Ons Jabeur (96 WTA) s-a retras în timpul partidei. Niculescu va juca în turul II cu Diyas (57 WTA). 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite