TENIS: Colaborarea dintre Roger Federer şi Darren Cahill a încetat!
Elveţianul Roger Federer şi antrenorul australian Darren Cahill, fostul mentor al americanului Andre Agassi, nu vor continua colaborarea începută recent la Dubai, a anunţat jucătorul fostul lider mondial, miercuri la Indian Wells, unde va disputa turneul californian după şase săptămâni de absenţă.
"Am colaborat bine, am lucrat intens, am discutat mult însă am decis să nu mai continuăm împreună. El (Cahill) mi-a spus că deplasările vor fi dificile pentru el", a declarat într-o conferinţă de presă Roger Federer, care şi-a tratat problemele dorsale survenite după Openul Australiei. Cahill a renunţat la funcţia de căpitan al echipei Australiei de Cupa Davis în luna februarie, din "motive profesionale şi personale". Federer va continua să lucreze parţial cu Severin Luthi, căpitanul echipei Elveţiei de Cupa Davis.





















































