TENIS: Adversari accesibili pentru jucătorii români la Miami
Cei patru jucători români care se află pe tabloul principal al turneului de tenis de la Miami vor avea adversari accesibili în manşa inaugurală a competiţiei cu premii de câte 4,5 milioane dolari la masculin, respectiv, feminin.
Victor Hănescu va întâlni în primul tur un jucător venit din calificări, iar dacă va trece de acesta îl va înfrunta pe francezul Gael Monfils, cap de serie nr. 9.
La feminin, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea vor juca şi ele cu adversare care vin din calificări, pentru ca în turul secund să întâlnească unele dintre favorite. În cazul în care va ajunge în turul secund, Cîrstea o va întâlni pe sârboaica Ana Ivanovic (N. 7), în vreme ce Niculescu va juca împotriva rusoaicei Svetlana Kuzneţova (N. 8) în eventualitatea depăşirii manşei inaugurale.
Edina Gallovits o are ca adversară în primul tur pe australianca Jelena Dokic, iar apoi ar putea să o întâlnească pe daneza Carolina Wozniacki (N. 13).
Pe tabloul principal la Miami poate ajunge şi Raluca Olaru, care o va întâlni pe Julia Goerges (Germania), în meciul decisiv.





















































