Tecău, declaraţii în calitate de campion la Wimbledon: care a fost primul lucru pe care a vrut să-l facă după victorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a dat un campion la Wimbledon în 2015. Toată lumea se aştepta ca trofeul să fie ridicat deasupra capului de Simona Halep, însă Horia Tecău a fost cel care a reuşit să dea lovitura.

Dacă Simona Halep a abordat cel de al treilea turneu de Grand Slam al anului, spunând răspicat că n-are nicio aşteptare de la Wimbledon, în schimb, Horia Tecău s-a prezentat la Londra cu gânduri mari.

Chiar dacă bifase trei finale pierdute, în 2010, 2011 şi 2012, toate cu suedezul Robert Lindstedt, constănţeanul de 30 de ani a abordat ediţia din 2015 cu un singur gând: să ia trofeul într-o nouă încercare, de această dată cu un nou partener, olandezul Jean-Julien Rojer.

Această mărturisire a fost făcută chiar de Tecău la Digi Sport, postul care transmite Wimbledon în România.

Ce a spus?

„Am ştiut de la început că vom câştiga acest turneu, e o nebunie cred, când auziţi lucrul ăsta, dar, de la primul meci, am ştiut că acest turneu e al nostru. Primul lucru pe care am vrut să-l fac după această victorie a fost să sărbătoresc alături de familie şi de fani şi de toţi suporterii care ne-au susţinut. Au fost gălăgioşi şi i-am simţit în această finală, chiar dacă evoluam împotriva unui jucător care era cu tot publicul de partea lui“, a declarat Tecău.

El a amintit şi de cele trei meciuri în care a ratat trofeul de la Wimbledon.

„Sunt emoţionat. Am mai ajuns în trei finale aici. Am fost foarte trist că le-am pierdut, pentru că e turneul meu preferat. Am câştigat de două ori aici, ca junior. Voiam să câştig şi la profesionişti. Au fost două săptămâni incredibile. Am avut emoţii în dimineaţa finalei, dar am avut atitudinea corectă“, a continuat românul.

Tecău a explicat de ce era încrezător înaintea finalei de sâmbătă: „Ştiam că va fi un meci greu, că şi ei au jucat bine ca să ajungă în această finală, dar aveam încredere că jocul nostru e mai puternic, că suntem o echipă mai sudată şi într-un fel ştiam că vom câştiga. Sunt extrem de emoţionat şi fericit în acest moment“.

E cel mai mare meci pe care l-am jucat în cariera mea. Am avut şi eu emoţii. Eu şi Horia avem o relaţie excelentă pe teren şi asta ne-a ajutat să uităm de emoţii. Jean-Julien Rojer
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite