Sulițașul Octavian Tucaliuc a stabilit un record național la Jocurile Parasport | adevarul.ro

Sulițașul Octavian Tucaliuc a stabilit un record național la Jocurile Parasport

Publicat:
0
1 live

Primele două zile ale competiției care se desfășoară în București, între 1 și 5 septembrie, au stabilit medaliații la para-tenis, baschet 3x3 în scaun rulant și para-atletism. Prima ediție a Jocurilor Parasport reunește peste 300 de sportivi, care concurează în zece sporturi, în șapte baze sportive din București.

Octavian Tucaliuc a stabilit un nou record național la aruncarea sulițe
Octavian Tucaliuc a stabilit un nou record național la aruncarea sulițe Foto: Parasport Games 2026

Jocurile Parasport au debutat în 1 septembrie, când s-a sărbătorit Ziua Sportului Paralimpic în România, cu întrecerile de tenis în scaun rulant de la Centrul Național de Tenis „Simona Halep” al Federației Române de Tenis. Ionuț Filișan a câștigat proba de simplu masculin, în fața lui Mihai Gaiță și Ciprian Anton, iar Cristina Deac s-a impus în proba feminină. Ionuț Filișan și Mihai Gaiță au câștigat împreună și proba de dublu, urmați de Ciprian Anton și Alexandru Cebotari, respectiv de Cristina Deac și Gigi Pungă.

Întrecerea de para-tenis s-a desfășurat la Complexul Național „Simona Halep”
Întrecerea de para-tenis s-a desfășurat la Complexul Național „Simona Halep” Foto: Parasport Games 2026

Un rezultat notabil s-a înregistrat la para-atletism. Octavian Tucaliuc a stabilit un nou record național la aruncarea suliței, la clasa F12. Acesta a reușit 56,12 metri, pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter”. Performanța a fost reușită la mai puțin de un an după Campionatul Mondial de Para Atletism de la New Delhi 2025, unde Tucaliuc s-a clasat pe locul 6, cu 53,56 metri – cea mai bună performanță personală a sa la acel moment.

În întrecerea de la București, sportivul român și-a îmbunătățit rezultatul cu 2,56 metri, stabilind astfel un nou record. Campionul a reprezentat România și la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020, unde s-a clasat pe locul 7 la aruncarea suliței.

Eduard Novak, Președintele Comitetului Național Paralimpic, a comentat performanța: „56,12 metri înseamnă un nou record național și cea mai bună performanță personală pentru Octavian Tucaliuc. Este cu peste un metru peste reperul care i-ar fi permis calificarea la Jocurile Paralimpice Paris 2024 și este un rezultat care îi permite acum să privească cu și mai multă încredere spre Jocurile Paralimpice Los Angeles 2028. Mai sunt doi ani de muncă până acolo, însă astfel de performanțe confirmă că direcția este cea bună. Exact asta ne dorim de la Jocurile Parasport: să le oferim sportivilor competiții în care să crească, să își depășească propriile performanțe și să își construiască drumul spre marile competiții internaționale”.

Medaliații din proba de dublu la para-tenis
Medaliații din proba de dublu la para-tenis Foto: Parasport Games 2026

Întrecerile de para-atletism desfășurate în 2 septembrie, pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter”, au avut în program probe de 100 m, 200 m, 800 m și 1.500 m, săritura în lungime și în înălțime, precum și aruncarea suliței, discului și greutății, în multiple clase sportive.

Campionul paralimpic Eduard Novak a primit titlul "Samurai Fighting Spirit"

În calendarul Federației Române de Atletism, întrecerile din această zi sunt înscrise drept Campionatele Naționale de Para-Atletism. Printre sportivii care s-au impus în mai multe probe s-au numărat Ana Elena Coman și Andreea Diana Manole, câștigătoare în clasele lor la 100 m și 200 m și clasate pe primul loc și la săritura în lungime.

În 2 septembrie au început și întrecerile de para-tenis de masă, la Sala Olimpia. Printre sportivii intrați în concurs se numără Bobi Simion, lider mondial ITTF World Para – Clasa 6.

Tot pe 2 septembrie au fost desemnați și câștigătorii competiției de baschet 3x3 în scaun rulant. CSM Corona Brașov 2 a câștigat prima ediție, urmată de ACS Temerarii Arad și ACS Comunitar Sibiu. Opt echipe au participat la competiția desfășurată la Arena de Baschet a Federației Române de Baschet.

La para climbing intră în concurs Răzvan Nedu, campion mondial la Seoul în 2025, calificările fiind programate astăzi, iar finala pe 4 septembrie. În para tenis de masă, programul ajunge astăzi la finale, după ce competiția a început pe 2 septembrie. La para climbing intră în concurs și Răzvan Nedu, campion mondial la Seoul în 2025, alături de Bobi Simion, calificările fiind programate astăzi, iar finala pe 4 septembrie. Ziua se încheie cu Ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor Parasport România 2026, la MINA – Museum of Immersive New Art.

Pe 4 septembrie este programată finala de para climbing, iar sportivii de para tir cu arcul intră în clasificări și antrenamente. Ultima zi, 5 septembrie, aduce calificările și finala de para tir cu arcul, competiția de para canoe în Parcul Alexandru Ioan Cuza și întrecerile de judo adaptat la Sala Olimpia.

Meciurile de baschet 3x3 în scaun rulant s-au desfășurat în sala Federației Române de Baschet
Meciurile de baschet 3x3 în scaun rulant s-au desfășurat în sala Federației Române de Baschet Foto: Parasport Games 2026

Accesul publicului la toate competițiile Jocurilor Parasport România 2026 este gratuit, fără înregistrare prealabilă.

Jocurile Parasport România 2026 sunt organizate de Comitetul Național Paralimpic, cu sprijinul partenerilor instituționali Agenția Națională pentru Sport, Primăria Municipiului București și European Paralympic Committee (EPC). 

Comitetul Național Paralimpic susține dezvoltarea și promovarea sportului paralimpic în România, de la inițierea în sport până la performanță. Organizația contribuie la crearea unui cadru în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la sport și la infrastructură adaptată și oferă sprijin sportivilor pe parcursul dezvoltării lor competiționale.

Unul dintre obiectivele centrale ale Comitetului este dezvoltarea echipei paralimpice care reprezintă România la competițiile internaționale, alături de creșterea vizibilității sportului paralimpic și integrarea sa firească în peisajul sportiv românesc.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite