Steaua - Universitatea Cluj 2-0! Trupa din Ghencea se distanţează în clasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adi POpa a deschis scorul cu o "scăriţă" peste portarul lui "U" Cluj FOTO Rpressport.ro
Adi POpa a deschis scorul cu o "scăriţă" peste portarul lui "U" Cluj FOTO Rpressport.ro

Steaua a avut un meci mai greu decât cel de vineri, cu umila Concordia Chiajna. Adi Popa (45+1) şi Szukala (80) au marcat golurile victoriei.

Spre deosebire de Concordia Chiajna, "U" Cluj a arătat ca o echipă mai bine închegată, care n-a venit în Ghencea ca într-un sanctuar. Oaspeţii au avut chiar două ocazii în prima parte, când Cristocea a fost blocat în ultimul moment de Pârvulescu, iar Lemnaru l-a pus la încercare pe Tătăruşanu.

Imediat după ocazia lui Lemnaru, steliştii au dat repede drumul la minge, iar Chipciu l-a lăsat singur cu portaul pe Adi Popa. Scăriţă peste Veselovsky şi Steaua deschidea scorul în prelungirile primei reprize.

Partea a doua a fost controlată autoritar de jucătorii lui Reghecampf, iar Szukala a pus capul la o centrare venită de la Keşeru din lovitură liberă. Scor final, 2-0 pentru Steaua. 

În urma acestui joc, Steaua a strâns 45 de puncte, cu 3 peste Astra şi 5 mai multe ca Petrolul. 

REACŢII DUPĂ MECIUL STEAUA - "U" CLUJ

Echipele de start:

Steaua: Tătăruşanu - Varela, Szukala, Gardoş, Pîrvulescu - Pintilii, Sînmărtean - Ad. Popa, N. Stanciu, Cr. Tănase - Chipciu
Rezerve: Niţă, Prepeliţă, Latovlevici, Georgievski, Piovaccari, Keşeru, Iancu

U Cluj: Veselovsky - Ciupe, I. Neag, Ninu, Tîrnăcop - Bucşa, A. Lungu - Boutadjine, M. Nicu, Cristocea - Lemnaru
Rezerve: Niculescu, Gercaliu, Calcan, Szilagyi, Machado, Takacs, Borza

Arbitru: Ovidiu Haţegan
Asistenţi: Octavian Şovre, Valentin Urzică

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite