Spitalele românești, spaima pacienților: Cornel Dinu s-a internat cu o problemă și s-a ales cu alta!
0Sistemul sanitar din România e la pământ și, în ciuda „strigătelor“ din perioada pandemiei, când s-a tot bătut moneda pe importanța sănătății publice, îmbunătățirile au fost minime. Iar asta unde a existat o îmbunătățire, fiindcă, de fapt, în multe locuri nu s-a schimbat nimic! Drept urmare, în continuare, poți să fii internat la un spital din România cu o problemă concretă și, în loc să o rezolvi, să te alegi cu alta. De acest lucru tocmai s-a convins o legendă vie a clubului Dinamo, Cornel Dinu (75 de ani).
Din capul locului e nevoie de o precizare: atunci când e internat la spital, „Procurorul“ are, în mod cert, un regim preferențial, comparativ cu un om de rând. Chiar și așa, în dialog cu jurnalistul Eduard Apostol (Gazeta Sporturilor), Dinu a povestit că s-a dus la Spitalul de Urgență Floreasca pentru o problemă cu șoldul și, între timp, a luat și o viroză după ce a stat în frigul din cameră!
„Dragă, tremuram ca la 4 martie. Acum sunt bine, dar am avut probleme foarte mari, în afara celor pentru care am venit. Le mulțumesc doctorilor și asistentelor care au grijă de mine. Altfel, nu știu ce s-ar fi întâmplat în ultimele zile“, a declarat fostul mare internațional.