Spania s-a calificat la turneul final al Cupei Davis, România a reuşit doar o victorie, la dublu, la ultimul meci al lui Horia Tecău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Tecău
Horia Tecău

Echipa României a pierdut, sâmbătă, întâlnirea cu Spania, de la Marbella, astfel că spaniolii vor juca la Turneul Final Davis Cup din 2022.

În confruntările de sâmbătă, Horia Tecău şi Marius Copil au învins cuplul Alejandro Davidovich Fokina/Pedro Martinez, scor 7-6 (2), 6-4, după o oră şi 32 de minute, şi Marius Copil a pierdut în faţa lui Roberto Bautista Agut, scor 2-6, 3-6, într-o oră şi 28 de minute, anunţă news.ro.

Vineri, în primul meci, Gabi Adrian Boitan, locul 721 mondial, a fost învins de Roberto Bautista Agut, locul 15 ATP, scor 6-3, 6-1, după 67 de minute de joc. În a doua confruntare, Marius Copil, locul 261 ATP, a pierdut în faţa lui Carlos Alcaraz (19 ATP), scor 4-6, 3-6, într-o oră şi 32 de minute.

A fost ultima confruntare a carierei pentru Horia Tecău, care şi-a anunţat deja retragerea din activitate.

Altfel, Monica Niculescu şi rusoaica Alexandra Panova au ratat calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Lyon. Niculescu şi Panova au fost învinse în semifinale de echipa Laura Siegemund/Vera Zvonareva (Germania/Rusia), scor 4-6, 7-5, 12-10, în două ore. Pentru participarea în penultimul act, românca şi colega sa vor primi 3.064 de euro şi 110 puncte WTA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite