Spania, emoționată după Cadiz – Barcelona: Momentul care face înconjurul lumii VIDEO
0Aparent un meci banal din etapa a 5-a a campionatului spaniol, Cadiz – Barcelona (0-4) a ajuns, probabil, cea mai mediatizată partidă a weekend-ului din Europa. Ce-i drept, din motive extrafotbalistice.

Când mai erau câteva minute de jucat, iar victoria catalanilor era ca și asigurată, un suporter de peste 80 de ani al gazdelor a suferit un infarct în tribune. Incidentul a fost observat de portarul gazdelor, argentinianul Jeremías Conan Ledesma (29 de ani).
Acesta a avut o reacție care s-a dovedit a fi decisivă pentru salvarea unei vieți: a sprintat spre locul în care căzuse suporterul celor de la Cadiz și le-a dat medicilor un defibrilator luat de pe margine. Din fericire, reacția promptă a celor aflați în jur l-a salvat pe susținătorul formației gazde. Bărbatul a fost resuscitat, iar apoi dus la spital, fiind acum în afara oricărui pericol.
După o întrerupere de o oră, meciul Cadiz – Barcelona s-a reluat, însă, oricum, fotbalul trecuse pe plan secund. Au curs, în schimb, mesajele de felicitare pentru cei care l-au salvat pe fanul gazdelor, în prim plan fiind portarul Ledesma, cu reacția sa promptă, care poate fi văzută mai jos.