Simona Halep, calificare uşoară în sferturile de la Indian Wells. Adversara a abandonat în al doilea set
0
Simona Halep (locul 5 WTA) s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells după ce adversara sa, Barbora Strycova (locul 37 WTA), a abandonat în setul al doilea, după numai 46 de minute de joc.
În primul set, Halep a avut un debut dificil, fiind condusă cu 1-3, dar a reuşit să revină şi să câştige setul cu 6-3.
În debutul setului al doilea, Strycova a primit îngrijiri medicale şi a anunţat, apoi, că abandonează, după un game câştigat de Halep la zero.
În sferturi, Simona Halep s-ar putea întâlni cu Serena Williams (locul 1 WTA), dacă americanca va trece de Kateryna Bondarenko (locul 70 WTA).
Calificarea în sferturi este recompensată la Indian Wells cu un premiu de 128.215 dolari şi cu 215 puncte WTA.