Şi ruşii iau „ţepe“: echipa cu cel mai slab atac din prima ligă s-a apelat la un român pentru salvare. Vârful are cifre groaznice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Costea
Florin Costea

Ne-am obişnuit ca echipele din Liga I să aducă stranieri de duzină, însă modelul a fost preluat acum de Arsenal Tula, locul 14 din 16 în Premier League.

Florin Costea (29 de ani) a fost, cândva, o mare speranţă a fotbalului românesc. Pe când era la Universitatea Craiova, făcea furori şi a avut oferte de la Dnper (Ucraina) şi Benfica (Portugalia). Apoi, o accidentare gravă şi faptul că nu pare a fi un tip tocmai inteligent au tras în jos cariera atacantului care, la un moment dat, era şi în vizorul echipei naţionale.

Din sezonul 2010-2011, Florin Costea a trecut, rând pe rând, pe la Universitatea Craiova, Steaua, Turnu Severin şi CFR Cluj. Bilanţul: 14 goluri în cinci sezoane, adică o medie de 2,8 reuşite pe sezon!

Florin Costea s-a despărţit în iarnă de CFR Cluj, după ce a refuzat să semneze un contract pe un salariu mai mic, iar acum şi-a găsit o echipă, potrivit gsp.ro. Vârful de 29 de ani va evolua la Arsenal Tula, formaţie care a înscris doar 11 goluri în 19 etape, având cel mai slab atac din prima ligă.

Cu 11 runde înainte de terminarea campionatului, Arsenal Tula se află pe locul 14 din 16, cel care duce la un play-off pentru evitarea retrogradării, iar misiunea lui Florin Costea va fi scoaterea echipei din zona nisipurilor mişcătoare. La Arsenal Tula, românul nu va avea vreo concurenţă de speriat, în condţiile în care ceilalţi trei atacanţi au dat împreună trei goluri până acum.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite