Selymeş: "Naţionala e într-o situaţie dificilă pentru că nu mai vine nimic din spate"
0Noul antrenor al FCM Târgu Mureş, Tibor Selymes, a declarat într-o conferinţă de presă că echipa naţională a României se află într-o situaţie dificilă, deoarece în perioada "generaţiei de aur" conducătorii sportului românesc nu au fost interesaţi de investiţii în fotbal.
"Eu zic că s-a greşit foarte mult, în anii când jucam noi, atunci trebuiau formate foarte multe centre de copii şi juniori care să vină din spate. Nu s-a făcut, ne-am trezit prea târziu şi acum trebuie să mai aşteptăm încă 10-15 sau chiar 20 de ani să avem echipe, să avem jucători de valoare. Nu mai sunt, nu mai vine nimic din spate, nu prea vin. Pentru asta trebuie să formezi jucători, să atragi cât mai mulţi copii la fotbal, acum copiii stau în faţa calculatorului şi se joacă pe Playstation în loc să vină să joace pe teren", a spus Selymes, care a apreciat că de vină sunt "toţi care erau la conducere atunci".























































