Seară neagră pentru jucătorii români: Chiricheş, depăşit în eşecul cu Chelsea, Pantilimon, ezitant în înfrângerea cu City
0Tottenham a pierdut în deplasare derby-ul londonez cu Chelsea (0-3), iar Sunderland s-a înclinat pe teren propriu în faţa campioanei Manchester City (1-4), două partide în care românii Chiricheş şi Pantilimon au fost titulari, dar au evut evoluţii slabe.
Chelsea - Tottenham 3-0
Etapa a 14-a din Premier League a programat un derby londonez. Deşi a fost schimbat din cauza unor probleme la spate în minutul 70 al partidei cu Everton, din etapa trecută, Chiricheş a intrat cu Chelsea din primul minut, tot în banda dreaptă a apărării.
Însă a fost depăşit constant de „albaştri“, mai ales că l-a avut ca adversar direct pe Hazard. După un prim sfert de oră în care Tottenham a avut două ocazii uriaşe prin Kane, printre care şi o trasversală, gazdele şi-au rezolvat meciul în doar trei minute.
Fără golgheterul Diego Costa, suspendat, rolul i-a revenit veteranului Drogba, care şi-a făcut cu brio datoria. Ivorianul i-a pasat mai întâi decisiv lui Hazard (19), la faza primului gol al lui Chelsea, la care Chiricheş are o parte din vină, prin lipsa de plasament, apoi a marcat cu un şut din 10 metri (22).
De altfel, ex-stelistul, tot mai aproape de un transfer sau împrumut din vară, a şi încasat un galben (49), după ce l-a scăpat pe Hazard şi a fost obligat să-l ţină de tricou pe decarul belgian. A rămas pe teren până la finalul meciului, în care Chelsea a mai marcat o dată, prin Remy (73), la o fază în care francezul care s-a descotorosit uşor de Verthonghen.
Chelsea e lider după 14 etape, cu 36 de puncte, în timp ce Tottenham e pe 10, cu 20 de puncte.
Sunderland - Manchester City 1-4
După ce runda trecută a închis poarta în faţa lui Chelsea (0-0), Pantilimon a fost iarăşi titular. Longilinul goalkeeper român n-a reuşit să facă însă meciul la care visa probabil, în faţa fostei echipe, unde n-a prea avut şanse să apere.
Deşi „Pisicile Negre“ au deschis scorul prin Wickham (19), până la pauză campioana Angliei a întors rezultatul, cu două goluri la care românul are părţi de vină. Pe primul, semnat de Aguero (21), l-a încasat pe colţul scurt, iar pe al doilea printre picioare, de la Jovetic (39), dintr-o pasă de la golgheterul argentinian.
City a mai lovit o dată de două ori în partea secundă, prin Zabaleta (55), care l-a executat cu o scăriţă din 7 metri pe fostul său coechipier şi acelaşi Aguero (71). Argentinianul e liderul golgheterilor din Premier League în acest moment, cu 14 goluri în 14 etape!
City e pe locul secund, la şase puncte în spatele lui Chelsea, iar Sunderland ocupă poziţia a 14-a, cu 14 puncte.
Arsenal - Southampton 1-0
Gardoş a rămas doar pe banca de rezerve, într-un meci decis de reuşita târzie a lui Alexis Sanchez (89).
Arsenal e pe 6, cu 23 de puncte, iar Southampton pe ultima poziţie a podiumului, cu 26 de puncte.