Se prefigurează o grupă grea pentru România la Campionatul Mondial de rugby din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duel aprig pentru balonul oval în meciurile din Cupa Europeană a Naţiunilor FOTO Rugbyworldcup.com
Duel aprig pentru balonul oval în meciurile din Cupa Europeană a Naţiunilor FOTO Rugbyworldcup.com

România a încheiat la egalitate contra Georgiei, scor 9-9, finala Cupei Europene a Naţiunilor disputată pe Stadionul „Arcul de Triumf“ din Bucureşti. „Stejarii“ s-au clasat la finalul competiţiei pe locul secund în grupa CEN, urmând să joace aproape sigur în grupa D a Campionatului Mondial din 2015, împotriva unor coloşi al rugby-ului mondial.

Disputa cu Georgia era ultima şansă pentru România să prindă o grupă accesibilă la Campionatul Mondial de rugby din 2015. „Stejarii“ aveau nevoie de victorie pentru a câştiga grupa CEN şi pentru a evita adversari de top la Mondiale. Doar că socotelile românilor au fost date peste cap de georgieni, care au smuls un rezultat de egalitate, scor 9-9, pe Stadionul „Arcul de Triumf“ din Capitală.

Gruzinii au câştigat grupa datorită numărului de eseuri mai mare marcat în campania de primăvară a CEN, în timp ce România a terminat pe locul secund, motiv pentru care va juca aproape sigur în grupa D a Campionatului Mondial din 2015 contra Franţei, Irlandei, Italiei şi încă unei naţionale din America de Nord (SUA sau Canada). Dacă „stejarii“ ar fi învins Georgia, ar fi câştigat Cupa Europeană a Naţiunilor şi ar fi avut parte de o grupă mai uşoară la Mondialul din 2015.

Din lotul „stejarilor“ s-a remarcat Vlaicu, cel care a fost înger şi demon. Rugbystul tricolor a transformat trei lovituri de pedeapsă, aducând toate punctele României. În final, Vlaicu a fost eliminat pentru un gest nesportiv, iar absenţa lui a cântărit enorm la o altă lovitură de pedeapsă primită de România şi ratată de Fercu.

De menţionat este că pentru definitivarea grupelor de la Campionatul Mondial din 2015 se va ţine cont şi de rezultatele ediţiei 2013/2014 a Cupei Europene a Naţiunilor. Astfel, România va mai disputa în încă o campanie de toamnă-primăvară în CEN, dar şansele de a rata participarea în grupa D a Cupei Mondiale sunt foarte mici, având în vedere că "stejarii" se vor duela cu adversari mai slabi cotaţi, precum Spania, Portugalia sau Belgia.

3.500 de spectatori au asistat la meciul România – Georgia.

Componenţa grupelor la Campionatul Mondial de rugby din 2015, care va avea loc în Anglia:

Grupa A

• Australia
• Anglia
• Ţara Galilor
• Oceania 1
• Playoff Winner

Grupa B

• Africa de Sud
• Samoa
• Scoţia
• Asia 1
• Americas 2

Grupa C

• Noua Zeelandă
• Argentina
• Tonga
• Europe 1
• Africa 1

Grupa D

• Franţa
• Irlanda
• Italia
• Americas 1
România

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite