Scuzele lui Steven Gerrard, eliminat după 38 de secunde în derby-ul cu United
0Introdus în startul părţii secunde în eşecul lui Liverpool, 1-2, în derby-ul cu Manchester United, Steven Gerrard, jucătorul emblematic al „cormoranilor“, n-a rămas pe gazon decât 38 de secunde.
La pauză, United era în avantaj, 1-0, după golul rapid al lui Mata (14), iar antrenorul lui Liverpool, Brendan Rodgers, spera ca introducerea lui Steven Gerrard să schimbe soarta derby-ului. Şi chiar a schimbat-o, dar nu în sensul dorit de tehnicianul nord-irlandez.
Căpitanul lui Liverpool a intrat tare la prima fază asupra lui Ander Herrera, la câteva momente de la startul reprizei secunde, iar centralul i-a arătat direct roşu.
În inferioritare, Liverpool a mai încasat un gol, spectaculos, de la acelaşi Mata (59) şi a pierdut derby-ul, dar a marcat golul de onoare prin Sturridge (69).
„Trebuie să accept decizia arbitrului. A fost corectă. Îmi pare rău că mi-am dezamăgit coechipierii şi fanii. Îmi asum responsabilitatea. Vreau să le cer iertare tututor“, a declarat Gerrard, pentru Sky Sports.
Steven Gerrard (34 de ani) a debutat la Liverpool în 1998 şi de atunci a jucat doar în tricoul „cormoranilor“, alături de care a câştigat Liga Campionilor în 2005 şi alte nouă trofee majore. În ianuarie, Gerrard a anunţat însă că din vară va evolua în MLS, la LA Galaxy.