Scriitorul Radu Paraschivescu, propus manager la FC Voluntari. „Eu nu pot administra niciun coteţ”
0Scriitorul Radu Paraschivescu (62 de ani) a dezvăluit că primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, i-a oferit acestuia oportunitatea de a fi manager general la clubul FC Voluntari, formație care activează în Superliga.

Radu Paraschivescu a refuzat oferta de a deveni manager general la FC Voluntari: „Mi s-a părut una dintre glumele bune ale anului”. Jurnalistul a precizat că Florentin Pandele, primarul localității ilfovene, a încercat personal să îl convingă să accepte funcția, după ce, inițial, făcuse acest lucru printr-un interpus.
„Mi s-a propus o funcţie la un club sportiv. E vorba de FC Voluntari. Domnul Pandele m-a ofertat printr-un interpus. Mi-a propus să fiu manager general. Mi s-a părut una dintre glumele bune ale anului. I-am spus că eu nu pot administra niciun coteţ, nu pot să mă ocup de o echipă. Apoi domnul Pandele a venit personal şi a încercat să mă peţească, tot fără rezultat”, a declarat Paraschivescu, potrivit Prima Sport.