Schimbare majoră în arbitrajul Superligii: 7 arbitri de top, pensionați de urgență. Urmează Colțescu, la final de sezon

0
0
Publicat:

Ultima etapă a anului din Superliga a însemnat și finalul carierei, la nivelul primei ligi, pentru șapte arbitri asistenți cunoscuți din fotbalul românesc.

Sebastian Colțescu  Foto/Arhivele Adevărul
Sebastian Colțescu Foto/Arhivele Adevărul

Toți au peste 48 de ani, iar Comisia Centrală a Arbitrilor a decis că nu vor mai fi delegați la meciuri din Liga 1.

Primul care a spus adio a fost Sebastian Gheorghe, vineri seară, la Botoșani, într-un meci jucat în condiții grele. Sâmbătă, s-au retras Sebastian Orbuleț, la Metaloglobus - Unirea Slobozia, și Daniel Mitruți, la partida UTA - Dinamo.

Duminică au urmat alte retrageri importante. Stelian Slabu, la Hermannstadt - Petrolul, Adrian Popescu, la U Cluj - Farul, dar și Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, asistenții lui Istvan Kovacs, care au avut ultimul meci în derby-ul FCSB - Rapid, pe Arena Națională.

Dintre cei șapte, doar Marinescu și Artene s-au aflat pe lista FIFA în acest an. Chiar dacă nu vor mai fi arbitri asistenți pe teren, ei pot rămâne în fotbal în camera VAR, până la vârsta de 50 de ani. În plus, CCA pregătește și retragerea arbitrului Sebastian Colțescu, care este programată pentru vara viitoare.

Un moment special a fost retragerea lui Daniel Mitruți. La Arad, el a fost aplaudat pe teren de familie, colegi și prieteni. UTA și Dinamo i-au oferit tricouri aniversare, iar Comisia Centrală a Arbitrilor l-a premiat cu o plachetă. În carieră, Mitruți a fost asistent la 328 de meciuri din prima ligă și a arbitrat în total 458 de partide organizate de Federația Română de Fotbal.

Istvan Kovacs, aproape de Mondialul din 2026

Forurile europene de arbitraj au trimis primele liste cu arbitrii propuși pentru Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în SUA, Canada și Mexic. Pe lista UEFA se află și Istvan Kovacs, singurul arbitru român inclus.

Lista finală va fi stabilită în luna martie. Istvan Kovacs are șanse bune să fie ales, mai ales datorită experienței din ultimii ani, în care a arbitrat meciuri și finale importante în cupele europene. La Mondialul trecut, el a făcut parte din brigada de arbitri, dar nu a condus niciun meci, fiind arbitru de rezervă.

Lotul lărgit al arbitrilor europeni:

- Eskas - Norvegia

- Kovacs - România

- Letexier - Franța

- Makkelie - Olanda

- Marciniak - Polonia

- Mariani - Italia

- Nyberg - Suedia

- Oliver - Anglia

- Peljto - Bosnia

- Pinheiro - Portugalia

- Sanchez Martinez - Spania

- Scharer - Elveția

- Taylor - Anglia

- Turpin - Franța

- Vincic - Slovenia

- Zwayer - Germania.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite