Scandalul continuă! UEFA va examina pe 6 iunie posibilitatea de a părăsi FIFA, după ce Blatter a fost reales pentru al cincilea mandat la cârma forului mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realegerea lui Sepp Blatter i-a enervat pe mulţi dintre reprezentanţii UEFA, în frunte cu preşedintele forului european, Michel Platini, care a anunţat că va analiza pe 6 iunie posibilitatea ieşirii UEFA de sub tutela FIFA.

Site-ul lequipe.fr anunţă că francezul a dat de înţeles că numeroşi conducători ai unor federaţii de fotbal de pe Bătrânul Continent militează pentru ieşirea din forul mondial. ”Ne vom reuni cu ocazia finalei Ligii Campionilor, pe 6 iunie, la Berlin. Vom purta discuţii şi vom vedea ce vom putea face”, a declarat Michel Platini. 

De partea cealaltă, bătrânul Sepp Blatter este extrem de liniştit în privinţa scandalului dintre FIFA şi UEFA. 

"A fost ură venită nu doar din partea unei persoane de la UEFA, ci din partea unei organizaţii care nu a înţeles că în 1998 am devenit preşedinte FIFA", a declarat Blatter. Preşedintele UEFA, Michel Platini, l-a susţinut la alegerile FIFA pe prinţul Ali al Iordaniei şi i-a cerut personal lui Blatter să demisioneze.

Blatter consideră că arestările de miercuri, care au vizat membri FIFA, şi reacţia UEFA nu reprezintă o simplă coincidenţă: "Îi iert pe toţi, dar nu uit. Nu va putea nimeni să-mi scoată din cap ideea că atacul americanilor şi reacţia UEFA reprezintă o simplă coincidenţă. Va trebui să continuăm cu Platini şi UEFA. Nu putem trăi fără UEFA şi UEFA nu poate trăi fără noi", a adăugat Blatter.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite