Şarapova, dopată: ce alţi jucători de tenis au testat pozitiv, de-a lungul anilor, şi ce suspendări au primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusoaica de 28 de ani nu e prima sportivă din circuit care pică un test doping, însă, cu siguranţă, e cea mai prolifică jucătoare care a ajuns în această situaţie.

„Adevărul“ a scris aici despre suspendarea pe care o poate primi Maria Şarapova, cea care a dezvăluit, luni, la Los Angeles, că a folosit o substanţă interzisă.

De-a lungul anilor, sportul alb a fost „pătat“ şi de alte scandaluri de acest gen. Iată un istoric al problemelor legate de dopaj în tenis.

*Martina Hingis - Câştigătoare a şapte titluri de Grand Slam, la simplu, jucătoarea din Elveţia a fost depistată cu benzoylecgonine, o substanţă care e găsită în corpul celor care au consumat cocaină. Episodul s-a petrecut în 2007, în timpul turneului de la Wimbledon, şi a cauzat suspendarea lui Hingis pentru doi ani. Ulterior, ea s-a retras şi a revenit în circuit abia în iulie 2013. De atunci, joacă doar în proba de dublu, formând perechea numărul 1 în lume cu Sania Mirza.

*Marin Cilici - Jucătorul croat a primit o suspendare de nouă luni, la 16 septembrie 2013. Asta după ce în proba sa de urină au fost găsite urme de nikethamide. Cilici a spus că această substanţă a ajuns în corpul său din cauza unui medicament şi că n-a folosit nikethamide pentru a-şi îmbunătăţi performanţele sportive. Croatul s-a dus la Curtea de Arbitraj Sportiv şi a obţinut o reducere a suspendării sale, de la nouă luni la doar patru luni.

*Viktor Troicki - Un fost jucător de Top 15 în clasamentul ATP, sârbul nu s-a prezentat la un control doping şi, drept urmare, a primit o suspendare de 18 luni la 25 iulie 2013. Curtea de Arbitraj Sportiv a redus această pedeapsă la un an de suspendare.

*Mariano Puerta - Un dopat perseverent! Argentinianul a testat pozitiv, mai întâi, în octombrie 2003. A fost suspendat timp de nouă luni şi a căzut până pe locul 440 ATP. Sud-americanul a avut o revenire spectaculoasă, a jucat finala de la French Open, în 2005, pierzând, cu greu, în faţa lui Nadal. Puerta ajunsese, în august 2005, pe locul 9 ATP, dar, în decembrie, a testat, din nou, pozitiv la un control doping. De această dată, a fost suspendat opt ani. La 12 iulie 2006, Curtea de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea la doi ani, iar Puerta a început să joace, din nou, în iunie 2007. N-a mai reuşit însă revenirea în elita tenisului, a jucat doar în turnee ITF şi, ulterior, s-a retras.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite