Sandra Izbaşa e şocată după teribilul accident suferit de gimnasta Beth Tweddle: „Sper să nu rămână cu sechele”
0
Sandra Izbaşa, dublă campioană olimpică speră ca Elizabeth Tweddle, fosta sa adversară în concursurile de gimnastică, să îşi revină cât mai repede după accidentarea suferită, la o probă de sărituri cu schiurile, în timpul unei emisiuni televizate.
Elizabeth Tweddle (30 de ani), o fostă gimnastă din Marea Britanie, s-a accidentat la spate, sâmbătă, la o probă de sărituri cu schiurile, organizată într-o emisiune televizată, informează The Sun.
„O cunosc foarte bine, pentru că ne întâlneam într-o perioadă la mai toate concursurile şi ne împărţeam victoriile: eu - solul, ea - paralelul (n.r. - paralele). Am văzut şi eu, aseară, ştirea şi m-am gândit la ea. E o fată cu un caracter foarte frumos şi îmi doresc să treacă cu bine peste această operaţie pentru că realizez că este una foarte complicată. E o fată cu foarte multă energie şi n-ar sta deloc. Sper să nu rămână cu sechele şi să îşi ducă la bun sfârşit toate planurile pe care le are în viaţa de zi cu zi”, a spus Sandra Izbaşa (25 de ani), care a câştigat patru medalii la Jocurile Olimpice, două de aur şi două de bronz, conform Mediafax.
Tweddle, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, a fost dusă la spital cu elicopterul, pentru o intervenţie chirurgicală la spate. „Beth a efectuat corect săritura, dar nu a reuşit să se oprească la timp şi a lovit o barieră. Şi-a fracturat două vertebre”, a declarat o sursă de la Channel 4 pentru The Sun. Tweddle este al cincilea invitat la emisiunea „The Jump”, de la Channel 4, care se accidentează în acest an. Înotătoarea Rebecca Adlington (26 de ani) şi-a dislocat umărul. Actorii Tina Hobley (44 de ani), Sid Owen (44 de ani) şi Louisa Lytton (26 de ani) au mai avut de suferit după accidentele din timpul emisiunii.