Sabău, mulţumit de victoria Bistriţei în faţa Otopeniului
0
Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că meciul cu CS Otopeni a fost dificil, dar este bucuros pentru cele 3 puncte obţinute şi spune că elevii săi au făcut un pas mare în lupta pentru evitarea retrogradării.
"Am obţinut o victorie meritată după un joc bun, cu multe ocazii. Dăruirea, ambiţia şi motivarea ne-au făcut să câştigăm.
E un pas important pentru salvarea de la retrogradare, dar trebuie să vedem şi celelalte rezultate.
Acum nu pot să mă gândesc la plecarea de la echipă, chiar dacă am primit nişte telefoane. Mă simt vinovat şi responsabil pentru echipă şi am încheiat scurt orice discuţie", a spus Sabău.
Andrei Mureşan este mulţumit şi el de modul în care au decurs ostilităţile " Echipa s-a comportat bine, am avut atitudine şi cred că am dominat în totalitate jocul. Nu aveam cum să pierdem partida, după felul în care am jucat".
Atacantul Dorel Zaharia a afirmat că au existat anumite momente în joc în care bistriţenii s-au temut de cei de la CS Otopeni, pentru că ilfovenii nu mai aveau nimic de pierdut.
"La 2-1 a fost un moment periculos şi se putea întâmpla orice. Din fericire, a venit golul 3 şi s-a schimbat totul. Oaspeţii ne-au pus totuşi în dificultate de câteva ori", a menţionat jucătorul.
Gloria Bistriţa a trecut pe teren propriu, de CS Otopeni, scor 3-1, în prologul etapei a 33-a, penultima a Ligii I.






















































