S-a stabilit programul zilei de miercuri de la Turneul Campioanelor. La ce oră începe meciul Halep - Svitolina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După victoria entuziasmantă cu Bianca Andreescu, SImona Halep o va întâlni în al doilea meci al turneului de la Shenzhen, miercuri, pe Elina Svitolina.

Meciul dintre româncă şi deţinătoarea trofeului, din etapa a 2-a a Grupei Violet, va începe nu înainte de ora 12.30.

Cele două jucătoare conduc în clasament după ce amândouă şi-au câştigat meciurile din prima etapă. Luni, Halep a învins-o pe sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, 3-6, 7-6 (6), 6-3, în timp ce Svitolina a trecut de Karolina Pliskova, locul 2 WTA, 7-6 (12), 6-4.

În al doilea meci al zilei de miercuri se vor întâlni, nu înainte de ora 14.00, învinsele din prima zi, Andreescu şi Pliskova.

Halep şi Svitolina s-au întâlnit de opt ori, scorul meciurilor fiind egal 4-4.

Ultimile două partide, disputate în acest an, au fost câştigate de jucătoarea română, scoruri 6-3, 3-6, 6-4, în semifinale la Doha, şi 6-1, 6-3, în semifinale la Wimbledon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite