Video S-a încheiat sezonul regulat: CFR i-a pus cu botul pe labe pe „câinii roșii”
0CFR Cluj a învins-o fără probleme, luni seară, pe Dinamo București, în ultimul meci al sezonului regulat. Ardelenii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 2-0.

CFR Cluj a înregistrat a 11-a victorie consecutivă în Superligă și a încheiat sezonul regular pe locul 4, la șapte puncte în urma liderului Universitatea Craiova.
Dinamo are acum o serie de trei înfrângeri consecutive în campionat și încheie sezonul pe locul 5, la un punct în urma CFR-ului.
Clujenii au început perfect partida și au deschis scorul la primul șut pe poartă. Muhar l-a învins pe Eppasy în minutul 7, cu un șut plasat la colțul lung, după o fază construită de Biliboc.
În ultimele 15 minute ale primei reprize, Dinamo a avut o posesie de 68%, însă cei care au marcat au fost ardelenii.
Alibek a profitat de ieșirea greșită a lui Epassy și a înscris al patrulea său gol în Superligă. Atacantul suedez a avut un impact masiv la CFR, contribuind la șapte goluri în nouă etape.
Cu cinci minute înainte de final, Cătălin Cîrjan a ratat șansa să reducă din diferență. Decarul dinamoviștilor a tras în dreapta portarului, dar Mihai Popa a reușit să respingă.
Programul play-off-ului Superligii, sezonul 2025-2026
Va fi a 11-a ediție de play-off în Superliga, prima fără FCSB! Campioana va lua drumul play-out-ului pentru prima dată în istorie.
Etapa 1: 15-16 martie
Universitatea Craiova – FC Argeș
Rapid – Dinamo
U Cluj – CFR Cluj
Etapa 2: 21-22 martie
Dinamo – Universitatea Craiova
CFR Cluj – Rapid
FC Argeș – U Cluj
Etapa 3: 4-5 aprilie
Universitatea Craiova – CFR Cluj
Rapid – U Cluj
FC Argeș – Dinamo
Etapa 4: 11-12 aprilie
U Cluj – Universitatea Craiova
CFR Cluj – Dinamo
Rapid – FC Argeș
Etapa 5: 18-19 aprilie
Universitatea Craiova – Rapid
Dinamo – U Cluj
FC Argeș – CFR Cluj
Etapa 6: 25-26 aprilie
FC Argeș – Universitatea Craiova
Dinamo – Rapid
CFR Cluj – U Cluj
Etapa 7: 2-3 mai
Universitatea Craiova – Dinamo
Rapid – CFR Cluj
U Cluj – FC Argeș
Etapa 8: 9-10 mai
CFR Cluj – Universitatea Craiova
U Cluj – Rapid
Dinamo – FC Argeș
Etapa 9: 16-17 mai
Universitatea Craiova – U Cluj
Dinamo – CFR Cluj
FC Argeș – Rapid
Etapa 10: 23-24 mai
Rapid – Universitatea Craiova
U Cluj – Dinamo
CFR Cluj – FC Argeș
Clasamentul din play-off după înjumătățirea punctelor
1. Universitatea Craiova – 30 puncte
2. Rapid – 28 puncte
3. Universitatea Cluj – 27 puncte
4. CFR Cluj – 27 de puncte (a beneficiat de rotunjire)
5. Dinamo – 26 de puncte
6. FC Argeș – 25 puncte
La fel ca în sezonul precedent, echipa clasată pe locul 1, campioana României, va merge în turul 1 preliminar al UEFA Champions League.
Câștigătoarea Cupei României va participa în turul 1 preliminar al UEFA Europa League.
Locul 2 din Superliga va merge în turul 2 preliminar al UEFA Conference League.
Locul 3 va disputa un baraj cu învingătoarea barajului dintre echipele din play-out (locurile 7 și 8), pentru un loc în aceeași competiție europeană.
























































