Rugbyștii de la Farul au cedat în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Munteanu și Zapan, foștii jucători ai Farului au marcat două eseuri împotriva echipei de la Constanța
Munteanu și Zapan, foștii jucători ai Farului au marcat două eseuri împotriva echipei de la Constanța

Bucureștenii erau conduși de un constănțean, iar în teren evoluau patru ex-fariști, care au marcat două din cele trei eseuri. CSM-ul și-a dorit mai mult victoria in schimb pentru Farul „strugurii sunt prea acrii“. „Nu aveam în obiectiv Cupa României“, a spus Mircea Paraschiv după meci.

La capătul unui meci foarte disputat, RCJ Farul nu a reușit să se impună în fața echipei CSM București, antrenată de constănțeanul Cristian Brănescu. Acesta din urmă dispunea de cinci jucători, care nu de mult întăreau lotul de la malul mării, dar a decis să se folosească doar de patru.

„Sunt foarte mulțumit de cei patru ex-fariști pe care i-am trimis în teren: Pietreanu, Florea, Munteanu și Zapan, cei doi din urmă chiar au reușit să înscrie două din cele trei eseuri marcate de echipă“, a declarat antrenorul CSM Bucrești, Cristian Brănescu, pentru „Adevărul de Seară Constanța“.

„Și-au dorit mai mult victoria“

În tabăra adversă, tehnicianul de pe banca Farului a remarcat dorința jucătorilor care acum evoluează pentru CSM București. Mircea Paraschiv deși consideră că putea câștiga în partida din Cupă, se miră și de reușita din campionat având în vedere înaintarea defectoasă a Farului.

„S-au folosit de trucuri strategice învățate bine, iar noi am avut mari probleme cu înaintarea. Ei s-au dăruit și și-au dorit mai mult victoria. Toată stima pentru foștii jucători ai Farului care au marcat împotriva noastră“, a declarat Mircea Paraschiv, tehnicianul RCJ Farul Constanța, pentru „Adevărul de Seară Constanța“.

„Noi nu aveam în obiectiv Cupa României“

La sfârșitul celor 80 de minute regulamentare, elevii lui Mircea Paraschiv erau la egalitate, 17-17, cu formația din București. Cele două reprize scurse din timpul suplimentar s-au dovedit a fi fatale marinarilor, iar la fluierul final al centralului, tabela de marcaj indica victoria CSM-ului cu 24 - 17.

„Noi nu aveam în obiectiv Cupa României, dar aceste evoluții ne-ar fi antrenat pentru meciurile următoare. Este păcat, pentru că am controlat meciul dar este o lecție bună pentru jucătorii mei“, a declarat Mircea Paraschiv, tehnicianul RCJ Farul Constanța.

Cristi Brănescu nu se întoarce

Zvonurile indică o revenire a tehnicianului Brănescu pe Litoral dar acesta a negat vehement, explicând că nu a fost contactat în vederea unor negocieri. După victoria în fața celor de la Farul, antrenorul CSM a revenit acasă, la Constanța, unde va sta până luni, când va reveni la București pentru tragerile la sorți pentru Cupa României.

„Deși erau mai experimentați decât noi, au privit cu superficialitate meciul iar noi am reușit o evoluție bună din punct de vedere fizico-tactic. Ne-am dorit mai mult victoria și sper să demonstrăm în continuare în Cupa României că nu a fost doar un foc de paie“, a mărturisit antrenorul CSM Bucrești, Cristian Brănescu.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite