Rugby-ul aprinde orașul luminii: Parisul savurează ultimele meciuri ale Mondialului. Programul transmisiunilor

0
Publicat:

Început pe data de 8 septembrie, Mondialul de rugby se apropie de momentul culminant: desemnarea campioanei după o finală de vis, Africa de Sud - Noua Zeelandă (sâmbătă, Stade de France, ora 22.00, Digi Sport, Orange Sport 3, Prima Sport 3).

Rugby jpg

Vorbim despre „ciocnirea titanilor“, în condițiile în care Africa de Sud și Noua Zeelandă au niște rezultate care vorbesc de la sine. Springboks, cum e supranumită națională din Africa de Sud, are în palmares trei titluri mondiale, cucerite în 1995, 2007 și 2019. All Blacks, adică reprezentativa din Noua Zeelandă, se poate mândri, de asemenea, cu trei trofee mondiale, câștigate însă în 1987, 2011 și 2015.

De remarcat că Springboks e o echipă neînvinsă în finalele Campionatelor Mondiale. În schimb, All Blacks a scăpat o dată trofeul printre degete, în 1995, chiar după o finală memorabilă cu Africa de Sud. Atunci, pe Ellis Park din Johannesburg, cu marele Nelson Mandela în tribune, sud-africanii s-au impus după prelungiri, scor 15-12, în fața celor peste 59.000 de spectatori. Acum, pe Stade de France, se anunță o atmosferă și mai frumoasă, în condițiile în care capacitatea arenei de lângă Paris e de 80.698 de locuri.

Înainte de marea finală, vineri, de la ora 22.00 (Orange Sport 3, Prima Sport 4), pe aceeași arenă se vor înfrunta naționalele din Argentina și Anglia în meciul pentru medaliile de bronz.

Mondialul din 2023 a fost ultima ediție a competiției cu 20 de echipe la start. Începând din 2027, numărul echipelor calificate va ajunge la 24. România a fost ciuca bătăilor la turneul găzduit de Franța în acest an, pierzând toate meciurile disputate în grupa B: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția și 24-45 cu Tonga.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite