Românii din Dubai, şocaţi de ce văd în ţară: „E mult prea mare panica“. Cum decurge viaţa în Emirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De peste o lună, românilor le sunt prezentate, în mod apocaliptic aproape, statisticile coronavirusului, ceea ce nu se întâmplă în multe alte ţări.

Coronavirus a creat o situaţie fără precedent la nivel planetar, reprezintă o situaţie gravă, care trebuie tratată cu seriozitate, însă, din păcate, a scos la iveală şi tot ce e mai rău legat de exagerările presei din România.

Dacă dai drumul la televizor şi urmăreşti de dimineaţă un post de ştiri românesc, vei avea senzaţia, în câteva ore, că după COVID-19 vine sfârşitul lumii! Bilanţul morţilor e prezentat obsesiv şi, dacă nu sunt suficient de mulţi morţi în ţară, atunci se trece la morţii din ţările cu cele mai multe decese. Bineînţeles, ştirile sunt însoţite de un discurs terifiant, care contribuie la o isterie pe care nu o vezi nicăieri în lume.

Aflat în Dubai, fostul dinamovist Florin Tene a remarcat acest lucru într-un interviu acordat jurnalistului Andru Nenciu (Digi Sport). Tene, care acum face parte din stafful lui Laurenţiu Reghecampf la Al-Wasl Dubai, a explicat că, spre deosebire de România, în Emirate, viaţa oamenilor n-a fost cuprinsă de panică, deşi există restricţii şi acolo.

Ce a spus Florin Tene?

*Aici sunt restricţii foarte mari, avem voie să ieşim doar la cumpărături sau la medic, însă, una peste alta, este linişte, fără panică, detaliu care-ţi transmite, totuşi, un sentiment de siguranţă. Avem cu toţii speranţa că se va termina cât mai repede şi ne vom putea relua vieţile normale din punctul în care au rămas.

*Informaţiile cu tot ce se întâmplă în tară le avem deoarece ţinem legătura cu copiii noştri şi cu părinţii, care ne ţin la curent cu tot ce se întâmplă în România, apoi mai avem informaţiile care circulă pe reţelele de socializare. În opinia noastră, e mult prea multă panică în România comparativ cu ce se întâmplă în Emirate. Aici, desi restricţiile sunt mai mari, oamenii se comportă normal, iar televiziunile vorbesc despre acest lucru doar strictul necesar, fără a induce panica. Mesajele venite de la autorităţi sunt menite să te facă să te simţi în siguranţă, nicidecum că eşti în pericol.

*Campionatul este oprit aici de o lună şi am înţeles că la jumătatea lunii aprilie va fi o şedinţă pentru a se lua o hotărâre în ceea ce priveşte soarta campionatului. Această decizie va influenţată, cel mai probabil, de hotârârile FIFA. Ultimele două meciuri pe care le-am jucat au fost în luna martie, partide desfăşurate fără spectatori. Aşteptăm în continuare să vedem deciziile clubului şi sperăm să revenim cât mai repede.

*Sincer, nu ştiu cum va arăta fotbalul, cum nu ştiu nici cum va arăta viaţa noastră după... Ce pot spune cu certitudine este că eu îmi doresc ca fotbalul să rămână aşa cum îl ştim şi îl iubim toţi.

CLICK AICI PENTRU A CITI, INTEGRAL, INTERVIUL LUI TENE

CITEŞTE ŞI:

Danemarca atacă pandemia fără măsuri extreme: „Ies din casă fără declaraţii, alerg zilnic“

Pandemie fără isterie: Cum se derulează viaţa oamenilor în Cehia. „Străzile sunt pline“

Marcel Puşcaş, discurs virulent la radio: „Suntem prostiţi! Încurajez lumea să iasă pe străzi!“

Portugalia, raiul de pe pământ în vremea coronavirusului pentru o româncă: „Sunt o norocoasă“

Suedia, încă o decizie unică: „Am ajuns la concluzia că acest lucru nu răspândeşte virusul“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite