România, victorie în Trofeul Carpați la handbal. Primul succes în mandatul lui Florentin Pera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naționala României de handbal a obținut prima victorie în mandatul noului antrenor, Florentin Pera. „Tricolorele”, cu Cristina Neagu într-o zi nefastă au trecut de Serbia și joacă sâmbătă, de la ora 20.00, contra Spaniei.

Cristina Neagu a prins o zi slabă, dar România a învins Serbia. Foto Mediafax
Cristina Neagu a prins o zi slabă, dar România a învins Serbia. Foto Mediafax

După o primă repriză săracă în goluri, pe care România a câștigat-o la limită, 11-10, grație intervențiilor portăriței Dianei Ciucă,, naționala noastră a apăsat pedala de accelerație. Bianca Bazaliu și Sorina Grozav au reușit câteva aruncări spectaculoase, iar scorul a căpătat proporții România s-a impus în noua Sală Polivelantă din Bistrița cu 26-20 și poate câștiga trofeul dacă trece de Spania, sâmbătă, în ultima partidă din grupă.

Naționala lui Florentin Pera a remizat în prima partidă, 32-32, cu Austria, antrenată de Herbert Muller, germanul de origine română, născut la Timișoara. În acel meci, cristina Neagu a marcat golul numărul 900 la națională și a următorul său obiectiv este reușita cu numărul 1.000 în tricoul ”tricolor”. Cea mai bună marcatoare din istoria naționalei de handbal este Mariana Tîrcă, cu 2.043 de goluri. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite