România s-a specializat în a-și „sufoca“ sportivii. Cristina Neagu, un car de nervi: „E inuman!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supercupa României la handbal feminin le-a adus față în față pe Rapid (campioana en-titre) și CSM București (deținătoarea cupei și vicecampioana Ligii Florilor).

Cristina Neagu a marcat 6 goluri în Supercupa României. FOTO: Arhiva Adevărul
Cristina Neagu a marcat 6 goluri în Supercupa României. FOTO: Arhiva Adevărul

Găzduit de Sala Polivalentă din București, meciul a fost câștigat de CSM București, scor 28-16 (13-16). Chiar dacă la partidă au asistat VIP-uri, precum ministrul Sporturilor, Eduard Novak, președintele federației, Constantin Din, plus 3.000 de spectatori, condițiile din sală au fost proaste. Iar asta din cauza căldurii infernale!

Această situație nu e o nouătate pentru handbalul românesc. Au fost meciuri, inclusiv iarnă, care s-au jucat în „saună“ pentru că sistemul de climatizare, pur și simplu, nu face față.

Exact despre acest lucru a vorbit și Cristina Neagu, revoltată, la finalul partidei de marți seară.

Ce a spus Cristina Neagu?

*A fost destul de greu să jucăm în astfel de condiţii, a fost extrem de cald, a trebuit să fragmentăm jocul foarte des, să ştergem sala. Sincer, efectiv încă ne curge transpiraţia din fiecare dintre noi, e aproape inuman să joci în astfel de condiţii şi chiar îmi doresc să jucăm în condiţii mai bune ca să putem etala un handbal mai bun.

Bogdan Mitrea, revoltat din cauza programărilor din Superliga. FOTO: Arhiva Adevărul
Bogdan Mitrea, revoltat din cauza programărilor din Superliga. FOTO: Arhiva Adevărul

La fotbal s-a jucat cu focul: meciuri puse când nu puteai sta în picioare!

Ce s-a întâmplat acum la un meci de handbal feminin nu e o noutate pentru sportul românesc. De fapt, handbalistele ar trebui să fie mulțumite că joacă „doar“ într-o sala în care aerul e irespirabil. Din fericire pentru ele, din peisaj lipsește soarele care, efectiv, să te facă groggy. Pentru că asta au pățit fotbaliștii din Superliga.

Adevărul a scris aici cum în weekend-ul de 22-24 iulie, două partide, Sepsi – FC Argeş (12.00) și „U“ Craiova – CFR Cluj (16.00) s-au jucat la niște ore ciudate, duminică, într-o zi cu temperaturi-record. La Craiova cel puțin, erau 40 de grade Celsius, dacă nu și mai mult, la ora meciului.

De altfel, din cauza unor astfel de programări, care nu țin cont de sănătatea jucătorilor, căpitanul celor de la Sepsi, Bogdan Mitrea, a avut o răbufnire în fața camerelor:

*Ei (n.r. – Liga și televiziunile) nu se gândesc la noi și ne pun la niște ore când nici nu poți să stai afară. Aș vrea să vină dânșii să stea, nu să joace, măcar să stea în tribună, să vadă dacă se poate juca fotbal. Faci un sprint și nu mai ai salivă. Crezi că-i interesează? Nu contează pentru ei, pentru ei contează ratingul. Ar trebui să se gândească mai mult la jucători pentru că după ne plângem de spectacol. Fotbalul se joacă în nocturnă, nu duminică, la ora 12:00 – 13:00, când lumea e la biserică.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite