Nicușor Dan aruncă milioane de euro pe handbal: Ce spunea, înainte să ajungă primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicușor Dan e exemplul politicianului român care are memoria scurtă! Pentru că, atunci când ne uităm la declarațiile sale privind finanțarea sportului din bani publici, omul una zicea, când era activist, și cu totul altceva a făcut, după ce a ajuns primarul Capitalei!

Nicușor Dan, exemplul perfect despre cum poți să spui una și să faci alta. FOTO: Arhiva Adevărul
Nicușor Dan, exemplul perfect despre cum poți să spui una și să faci alta. FOTO: Arhiva Adevărul

De obicei, în astfel de cazuri, cel implicat măcar are înțelepciunea de a evita subiectul, de a „merge pe burtă“, cum se spune în limbaj popular. Nicușor Dan însă revine, periodic, în spațiul public și se laudă că aruncă milioane de euro pe bugetul echipei de handbal feminin, CSM București.

Acum, în dialog cu Orange Sport, edilul a trecut, încă o dată, la capitolul realizări, faptul că a alocat un buget uriaș pentru ca fetelor de la CSM să nu le lipsească nimic.

Am discutat, când am preluat mandatul, cu consilierii generali şi această susţinere există. Am găsit în momentul în care am venit... Erau foarte multe datorii neplătite, sportivele erau neplătite de 3 luni. Am încercat să aducem o susţinere financiară şi, în momentul de faţa, am îmbunătăţit faţă de tot ce înseamnă piaţa handbalului feminin, imaginea pe care clubul o are. Ca dovadă, campania de transferuri avută. Există susţinerea mea şi a Consiliului General pentru acest club, pentru că e o invitaţie la sport, în special pentru tineri şi o bună imagine pentru Bucureşti. Pentru moment, am alocat bugetul din 2021 şi bugetul din 2020, cu menţiunea că l-am şi plătit. Bugetul echipei feminină de handbal e în jur de 3,5 milioane euro“, a spus primarul.

Cristina Neagu, handbalista cu cel mai mare salariu din România. FOTO: Arhiva Adevărul
Cristina Neagu, handbalista cu cel mai mare salariu din România. FOTO: Arhiva Adevărul

Neagu, plătită mai bine decât mulți fotbaliști din Liga I!

Declarațiile lui Nicușor Dan despre finanțarea CSM-ului nu sunt o noutate. Și în trecut, mai precis, spre finalul anului 2021, el a furnizat cam aceleași date. Nici n-avea cum să le ascundă, fiindcă vorbim despre bani publici.

Ceea ce șochează însă e că, înainte să ajungă primarul Capitalei, Nicușor Dan folosea subiectul finanțării CSM-ului din bani publici ca pe un exemplu negativ. Iată, de pildă, ce scria pe Facebook, atașând un articol despre salariul Cristinei Neagu: „Consider neoportun ca Primăria Bucureştiului să se milogească de guvern să nu taie furnizarea gazelor, să nu existe terenuri de sport în care copiii să poată face gratuit sport, să nu existe suficiente creşe şi grădiniţe de stat, dar aceeaşi primărie să plătească salarii de sute de mii de euro unor handbaliste“.

Postare png

În mod șocant, în mandatul de primar al lui Nicușor Dan, salariul Cristinei Neagu la CSM București chiar a crescut! De la 18.000 de de euro la 20.000 de euro pe lună, potrivit contractului semnat, în decembrie 2021. Vorbim despre o sumă care o face pe interul-stânga o jucătoare mai bine plătită, comparativ cu mulți fotbaliști din prima ligă a țării! Nu suma e însă problema, la Cristina, având în vederea valoarea ei sportivă incontestabilă, ci sursa banilor.

Activistul Nicușor Dan, în 2016: „Nu putem ţine, pe bani publici, o pleiadă de vedete“

Criticile activistului Nicușor Dan vizavi de finanțarea CSM-ului din bani publici nu s-au rezumat la postări pe Facebook. În ianuarie 2016, într-un interviu acordat pentru prosport.ro, actualul primar insista că e o greșeală că banii contribuabilului să fie cheltuiți pe salariile unor vedete de la CSM Bucureşti. Adică, exact ceea ce se întâmplă acum, în continuare, în mandatul primarului Nicușor Dan!

Iată declarațiile activistului Nicușor Dan din 2016:

*10-11 milioane de euro alocate pentru sport înseamnă 1% din bugetul total al Primăriei. Nu e o sumă mare. Dar aceşti bani sunt cheltuiţi, în acest moment, fără să se vadă vreun rezultat. Dincolo de aceste echipe care evoluează în prima divizie la sporturile respective, nu se prea vede ceva concret acolo unde contează şi unde trebuie, de fapt, să se implice municipalitatea. Nu se văd selecţii în şcoli, nu se vede o dezvoltare a sportului de masă, nu am văzut apărând baze sportive publice pentru copii, acolo unde părinţii să-i poată duce să facă sport fără să plătească 50 de lei pe oră. Nimic din toate astea.

*Dacă vorbim, de exemplu, de Cristina Neagu, eu cred că Bucureştiul trebuie să fie mândru că s-a format aici cea mai bună jucătoare din lume, dar nu e cazul să se bată ca să o ia. CSM trebuie să se concentreze pe creşterea copiilor şi a juniorilor, să le ofere tinerilor care locuiesc în acest oraş posibilitatea de a face sport, nu să se lupte pentru nişte trofee care sunt, până la urmă, o mândrie goală.

*Dacă ai un brand, aşa cum a devenit CSM Bucureşti, nu poţi să-l arunci pur şi simplu. Nu se pune problema să fie desfiinţat. Dar trebuie să existe un plan prin care conducerea secţiei de handbal – pentru că asta era discuţia, acolo sunt cele mai multe vedete – să atragă sponsorizări private, fonduri care să vină şi din altă parte în afara bugetului public. Sigur că şi Primăria va asigura o sumă decentă. Dar nu putem ţine, pe bani publici, o pleiadă de vedete internaţionale. Cred că scopul Municipalităţii trebuie să fie altul.

15

jucătoare străine se află acum în lotul CSM București. Salariile lor încep de la 8.000 de euro pe lună și depășesc, în cele mai multe cazuri, suma de 10.000 de euro lunar.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite