România, program infernal în calificările CM 2022: Când am obţinut ultima dată trei victorii la rând
0
Echipa naţională va juca trei partide, în decurs de şapte zile, urmând să întâlnească Macedonia de Nord (astăzi, ora 21.45), Germania (28 martie) şi Armenia (31 martie).
De numele lui Victor Piţurcă se leagă ultima campanie de calificare în care am pornit perfect, obţinând maximum de puncte după primele trei meciuri.
S-a întâmplat în preliminariile pentru Mondialul din 2014, când tricolorii au obţinut victorii cu Estonia (2-0), Andorra (4-0) şi Turcia (1-0). Şi atunci însă, în ciuda acestui start lansat, România a terminat pe 2 în grupă, la nouă puncte de Olanda. Şi a mers la baraj, unde a ratat calificarea după „dubla“ cu Grecia.
În rest, singura campanie din ultimul deceniu în care am pornit cu dreptul a fost cea de calificare pentru Euro 2016, adică un turneu final la care am şi fost prezenţi. Atunci, România a abordat preliminariile cu Piţurcă şi le-a încheiat cu Iordănescu. Contribuţia mai mare la calificare a avut-o însă Piţi, care a strâns şapte puncte, în primele trei meciuri, cu Grecia (1-0), Ungaria (1-1) şi Finlanda (2-0). Apoi, în următoarele şapte meciuri, cu Iordănescu, tricolorii au bătut doar Irlanda de Nord la Bucureşti şi Feroe de două ori.
Dacă Rădoi va avea două teste negative la rând, e posibil să fie pe bancă, în meciul cu Macedonia. Suntem favoriţi pentru că jucăm acasă. Noi ne-am dori maximum de puncte din meciurile din martie, dar, dacă ne gândim la adversarii pe care îi avem, şapte puncte ne-ar fi la îndemână. Nicolae Dică antrenor secund naţională
România, în debutul preliminariilor
Campanie Meci Selecţioner
Euro 2020 Suedia - România 2-1 Cosmin Contra
CM 2018 România - Muntenegru 1-1 Christoph Daum
Euro 2016 Grecia - România 0-1 Victor Piţurcă
CM 2014 Estonia - România 0-2 Victor Piţurcă
Euro 2012 România - Albania 1-1 Răzvan Lucescu
CM 2010 România - Lituania 0-3 Victor Piţurcă
Bilanţ: 6 meciuri, 2 victorii, 2 remize, 2 înfrângeri
Preliminarii CM 2022, Grupa J, astăzi
Germania - Islanda 21.45
Liechtenstein - Armenia 21.45
România - Macedonia de Nord 21.45
*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.
Programul tricolorilor din această lună
*Astăzi: România – Macedonia de Nord, ora 21.45
*28 martie: România – Germania, ora 21.45
*31 martie: Armenia – România, ora 19.00
Meciurile vor fi transmise de Pro TV şi de Radio România Actualităţi.
Lotul României
*Portari: Niţă (Sparta Praga, Cehia), Lazar (Astra), Iacob (UTA), A. Radu (Inter, Italia)
*Fundaşi: Mogoş (Chievo, Italia), Nedelcearu (AEK Atena, Grecia), Toşca (Gaziantep, Turcia), Chiricheş (Sassuolo, Italia), Burcă (CFR), Camora (CFR), Ov. Popescu (FCSB), Bancu (Craiova)
*Mijlocaşi: R. Marin (Cagliari, Italia), Creţu (Maribor, Slovenia), Stanciu (Slavia Praga, Cehia), I. Hagi (Rangers, Scoţia), Maxim (Gaziantep, Turcia), Bicfalvi (Ural, Rusia), Mihăilă (Parma, Italia), Man (Parma, Italia), Fl. Tănase (FCSB), Fl. Coman (FCSB), Cicâldău (Craiova)
*Atacanţi: Keşeru (Ludogoreţ, Bulgaria), Puşcaş (Reading, Anglia)
Lotul Macedoniei de Nord
*Portari: Dimitrievsky (Rayo Vallecano, Spania), Shishkovsky (Doxa, Cipru), Bogatinov (Ethnikos, Cipru), Yankov (Rabotnichki, Macedonia)
*Fundaşi: Ristowski (Dinamo Zagreb, Croaţia), Musliu (Fehervar, Ungaria), Beitulai (Shkendija, Macedonia), Ristevski (Ujpest, Ungaria), Velkovski (Rijeka, Croaţia), Alioski (Leeds, Anglia), Zaikov (Charleroi, Belgia)
*Mijlocaşi: Bardi (Levante, Spania), Ademi (Dinamo Zagreb, Croaţia), Nikolov (Lecce, Italia), Spirovski (AEK Larnaca, Cipru), Elmas (Napoli, Italia), Kostadinov (Ruzomberok, Slovacia), Avramovsky (Kayserispor, Turcia), Radesky (Pandev Academy, Macedonia), Hasani (Partizani, Albania)
*Atacanţi: Pandev (Genoa, Italia), Trichkovski (AEK, Cipru), Trajkovski (Mallorca, Spania), Nestorovski (Udinese, Italia), Velkoski (Sarajevo, Bosnia), Stojanovski (Chambly, Franţa)