România, în zona crepusculară a fotbalului: Marius Avram arată de ce avem gafe repetate de arbitraj EXCLUSIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decurs de 24 de ore, două meciuri din etapa a 24-a, Sepsi - Universitatea Craiova și FCSB - Farul, au fost făcut făcute țăndări de niște greșeli incredibile ale „cavalerii fluierului“, cu arbitraj video, cu tot.

Marius Avram, surprins neplăcut, la rândul său, de ce vede în campionatul intern
Marius Avram, surprins neplăcut, la rândul său, de ce vede în campionatul intern

Adevărul a discutat cu fostul central, Marius Avram (44 de ani), într-o tentativă de a desluși misterul acestor gafe repetate.

„Adevărul“: Să începem cu povestea cu Istvan Kovacs, de Dosarele X! Cum e posibil să arbitreze bine în Liga Campionilor, de pildă, și să aibă apoi gafe pe bandă, ca în Sepsi – Craiova?!

Marius Avram: Explicația pleacă de la ceea ce am observat la noi, în campionat, în ultimii ani. Și anume lipsa de responsabilizare. Adică, înainte, mersul lucrurilor era așa: arbitrai bine în țară, automat erai promovat ca să arbitrezi bine și în străinătate. Ca să-ți dezvolți cariera. Nu arbitrai bine în țară? Era o discuție, într-o primă fază și, ulterior, se luau și niște măsuri. Pentru că, în primul rând, trebuia să înțelegi că tu, ca arbitru, trebuie să performezi aici, la noi, în campionatul intern! Ei bine, acum, dacă nu mai există o responsabilizare din acest punct de vedere, pentru că oficialii de la Comisia Centrală a Arbitrilor sunt, mai degrabă, preocupați de ce fac ai noștri afară, atunci apar lucruri de genul acesta. Cum a fost prestația lui Istvan Kovacs la Sepsi – Craiova. Pe scurt, e o lipsă de concentrare. Altă explicație n-am.

Golul anulat pentru Farul în meciul cu FCSB. Cum e posibil să tragi liniile aiurea la arbitrajul video și să dictezi un ofsaid care n-a fost?

Explicația e un pic mai lungă. Atunci când tragi linie, la ultimul punct al corpului jucătorului pe care îl iei în calcul, dacă ăla are piciorul pe pământ, atunci ăla e ultimul punct. O astfel de linie, într-un asemenea caz, e foarte ușor de tras. E o linie care se numește „Single line“, la nivelul piciorului aflat pe gazon. Dar atunci când parte a corpului e în aer, atunci trebuie o procedură un pic mai complexă. Și se face ceea ce se numește triangulație. Pe scurt, se iau mai multe camere și apoi se face o proiecție pe gazon din punctul respectiv, o linie perpendiculară pe gazon și acolo se trage, din nou, linia simplă de care vorbeam mai devreme. De asta spun că, atunci când jucătorul e în aer, procedura e un pic mai complexă. La meciul FCSB – Farul, ei (n.r. – cei din camera VAR) n-au mai făcut această proiecție. După poza pe care am văzut-o, cu liniile din camera VAR, e evident că au tras linie „single“, la nivelul capului, dintr-un unghi complet greșit. Și atunci a ieșit această decizie eronată de a anula golul pentru un ofsaid care n-a fost.

Vorbim, așadar, de instruire deficitară a arbitrilor VAR...

Așa pare. La faze de genul acesta, arbitrul VAR trebuie să confirme că linia e trasă corect. El e cel care ia decizia, el e cel care dă OK-ul, astfel încât imaginea cu liniile trase să fie transmisă către televiziuni. Deci, e sută la sută responsabilitatea lui.

Avem un VAR low-cost în România?

Știți ce se întâmplă? VAR-ul nostru low-cost face ca lucrurile să dureze mai mult, comparativ cu ce se întâmplă în alte campionate. De pildă, la meciul FCSB – Farul, decizia cu ofsaidul s-a dat după 7 minute. Anul trecut, la un meci al Botoșaniului parcă, am avut recordul la acest capitol: decizie luată după vreo 10 minute! Fiind mai puține camere la noi, până faci triangulația, până tragi linia, mai sare sistemul, mai trebuie să o iei de la capăt... Și atunci durează mai mult la noi. Dar referitor la modul în care se trag liniile și cum se iau punctele, reperele, cum fac proiecția și triangulația, astea sunt responsabilitățile arbitrilor VAR. Partea asta n-are nicio legătură cu softul VAR. Sunt detalii care țin de instruirea arbitrului VAR și de modul în care el alege să trateze fiecare fază. Aici, la meciul FCSB – Farul, el n-a respectat procedura legată de cum ar trebui să tragă liniile și de unde să-și ia reperele.

Penalty-ul eronat acordat pentru Farul. Cum e posibilă o asemenea decizie greșită la intervenția VAR-ului?!

Am bănuiala că Andrei Chivulete, fiind în camera VAR și dându-și seama, la un moment dat, că a greșit cu ofsaid-ul, a așteptat orice mică fază și a semnalat-o ca un fel de compensație. De aici și penalty-ul semnalat pentru Farul din camera VAR. Decizia corectă ar fi fost ca jocul să fie lăsat să continue. Din păcate, Chivulete l-a pus și pe Feșnic într-o situație... Că l-a chemat să revadă faza, iar acolo se vede un contact... Iar eu îl înțeleg pe Feșnic. Când ești chemat de VAR să vezi faza, e greu să o ții pe a ta. Trebuie să fie ceva foarte evident ca să-ți păstrezi decizia inițială. Când sunt chemați să revadă o fază, de obicei, arbitrii au tendința de a merge pe mâna VAR-ului. Iar aici, VAR-ul a semnalat un posibil penalty pe care l-a și dat Feșnic. Din păcate, în mod eronat.

De ce nu suntem în stare să reducem greșelile de arbitraj cu ajutorul tehnologiei?

Cred că problema asta ține de Comisia Centrală a Arbitrilor. Acolo, există un șef al VAR-ului la Federația Română de Fotbal. Vorbim despre Alexandru Deaconu. El ar trebui să-i cheme pe arbitrii noștri și să mai facă niște ședințe de instruire cu ei. Dar, din câte înțeleg, el nu se ocupă de chestia asta, deși funcția lui, repet, e de șef la VAR. Și atunci, dacă nu există o colaborare între șeful Comisiei (n.r. – grecul Kyros Vassaras) și șeful VAR, apar situații de genul ăsta de ne mirăm cu toții cum de se întâmplă aceste greșeli.

Superliga 2023-2024, etapa a 24-a

Vineri

Botoșani – Poli Iași 2-1

FC U Craiova 1948 – Dinamo 2-1

Sâmbătă

Petrolul – CFR Cluj 1-2

Rapid – Oțelul Galați 2-1

Duminică

Universitatea Cluj – UTA 1-3

Sepsi – Universitatea Craiova 1-3

Luni

Voluntari – Hermannstadt 1-1

FCSB – Farul Constanța 1-1

Clasament

1. FCSB 24 15 6 3 46-21 51

2. CFR Cluj 24 12 6 6 43-24 42

3. Rapid 24 11 9 4 42-27 42

4. Universitatea Craiova 24 10 7 7 35-29 37

5. Farul Constanța 24 10 7 7 34-33 37

6. Sepsi 24 9 6 9 35-30 33

7. Hermannstadt 24 7 12 5 31-26 33

8. Universitatea Cluj 24 8 8 8 31-36 32

9. Petrolul 24 6 13 5 24-24 31

10. FC U Craiova 1948 24 9 3 12 38-39 30

11. UTA 24 7 9 8 28-34 30

12. Oțelul Galați 24 5 13 6 24-25 28

13. Voluntari 24 6 8 10 29-40 26

14. Poli Iași 24 6 8 10 27-39 26

15. Botoșani 24 3 9 12 23-42 18

16. Dinamo 24 4 4 16 15-36 16

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite