România, convocare cu dedicaţie pentru unguri: Contra şi-a ales jucătorii pentru „dubla“ cu Spania şi Malta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii vor disputa o „dublă“ de foc în luna septembrie, urmând să se dueleze cu Spania (5 septembrie) şi cu Malta (8 septembrie) în preliminariile Euro 2020.

România atacă două partide uriaşe din preliminarii cu un lot de 24 în care nu se regăseşte niciun fotbalist de la FCSB şi Dinamo, dar în care a fost inclus Adrian Rus (Fehérvár). Vorbim despre un fundaş care devenit eroul principal al unui duel de la distanţă între România şi Ungaria.

Maghiarii au încercat să-l convingă pe Rus, format şi crescut la ei, să opteze pentru naţionala lor, în timp ce jucătorul, titular şi în naţionala U-21 a României la Euro 2019, a ţinut neaparat să evolueze pentru tricolori şi la seniori. Drept urmare, Rus a fost trimis la echipa secundă a celor de la Fehérvár, însă şi de acolo a fost convocat de Cosmin Contra în echipa naţională. 

După ce îşi va face debutul la prima reprezentativă, fie cu Spania, fie cu Malta, Rus va fi câştigat definitiv de naţionala României.

Iată lista celor 24 de jucători convocaţi de Cosmin Contra pentru partidele cu Spania (5 septembrie, ora 21.45, Arena Naţională) şi cu Malta (8 septembrie, ora 19.00, Ploieşti):

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon, 61/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0)

Fundaşi: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 54/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep, 16/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 10/0)

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 4/0) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 33/12), George Puşcaş (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1).

Reunirea tricolorilor e programată duminică, 1 septembrie, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, acolo unde, de la ora 18.30 e programat primul antrenament înaintea „dublei“ cu Spania şi Malta. 

Grupa F, etapa a 4-a

1. Spania 12 puncte

2. România 7p

3. Suedia 7p

4. Norvegia 5p

5. Malta 3p

6. Insulele Feroe 0p

*Primele două clasate ajung la Euro 2020

CITEŞTE ŞI:

Spania vine la Bucureşti cu fotbalişti de 24 de karate: Ibericii şi-au anunţat lotul pentru partidele cu România şi cu Feroe

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite