Roland Garros: Sorana Cîrstea a trecut fără emoții de Efremova. Azi debutează Jaqueline Cristian
0La turneul de la Roland Garros, al doilea Mare Șlem al anului, Jaqueline Cristian (27 de ani, 32 WTA), proaspăt semifinalistă la Strasbourg, o va înfrunta azi pe uzbeka Kamilla Rakhimova (24 de ani, 89 WTA). Meciul din primul tur va începe în jurul orei 17:30.

În prima zi de concurs, Gabriela Ruse a abandonat din pricina problemelor medicale, iar singura sportivă rămasă la Paris pe tabloul de simplu este Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA), care a învins-o duminică seară pe tânăra jucătoare franceză Ksenia Efremova (17 ani, 625 WTA), cu 6-3, 6-1, la Paris, în prima rundă a turneului de Grand Slam de la Roland Garros.
„A fost o zi lungă”
„Sori” a avut nevoie de o oră şi 10 minute pentru a se impune în fața unei adversare care ocupă locul 625 în lume şi a fost beneficiara unui wild card.
„Cred că e o jucătoare grozavă, deja joacă la un nivel foarte înalt, a început meciul foarte solid și am simțit că trebuie să joc cel mai bun tenis al meu împotriva ei pentru a câștiga. Sunt sigură că va avea o carieră frumoasă și îi doresc tot succesul din lume", a transmis Sorana Cîrstea la interviul de pe teren, informează eurosport.ro.
Ulterior, sportiva noastră a vorbit despre cât de dificil a fost să aștepte toată ziua pentru a intra pe teren, în condițiile în care meciul Fritz - Basavareddy a durat trei ore și jumătate: „Nu a fost ușor, am așteptat foarte mult pentru a intra pe teren, am avut trei mese, am dormit de două ori, am citit, am ascultat muzică, am vorbit cu echipa, a fost o zi lungă, dar am experiență și știu să gestionez astfel de situații”.
A câștigat 130.000 de euro
În condițiile în care meciul s-a încheiat aproape de ora miezul nopții în România, jucătoarea a fost întrebată dacă are un mesaj pentru cei din tribune: „Vă mulțumesc tuturor pentru că ați rămas să ne urmăriți până la această oră”.
La final, sportiva noastră a vorbit și despre programul pe care-l va avea în următoarele două zile libere: "Din păcate, voi avea un program plictisitor pentru următoarele două zile libere. Mă voi antrena, mă voi odihni, voi mânca și voi face fizioterapie. Toată concentrarea este pe Roland Garros. De abia aștept să joc din nou miercuri”.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 130.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe învingătoarea dintre croata Petra Marcinko şi germanca Eva Lys.























































