Cîrstea și Ruse debutează duminică la Roland Garros! Șanse reale pentru românce. Se anunță spectacol de zile mari pe zgura franceză

0
0
Publicat:

Roland-Garros începe duminică, iar România va avea trei jucătoare pe tabloul principal al competiției de la Paris. Două dintre ele vor evolua încă din prima zi a turneului.

Sorana Cîrstea Foto/EPA
Sorana Cîrstea Foto/EPA

Organizatorii au publicat programul meciurilor de duminică, iar Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse se află printre sportivele care vor intra pe teren în debutul competiției. Jaqueline Cristian va juca ulterior în primul tur. Tragerea la sorți a stabilit deja adversarele celor trei românce, iar șansele de calificare în turul secund sunt considerate bune pentru toate.

Ca și în edițiile precedente, primul tur de la Roland-Garros este împărțit pe mai multe zile. În startul turneului sunt programate meciurile din jumătatea inferioară a tabloului, atât la masculin, cât și la feminin, zonă în care se regăsesc și reprezentantele României.

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse intră pe teren încă din prima zi

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse își vor începe parcursul pe zgura franceză încă din ziua de debut a competiției. Pentru Sorana Cîrstea, primul meci va fi împotriva Kseniei Efremova, adversară pe care nu a mai întâlnit-o până acum în circuit.

Dacă va trece de primul tur, românca se poate duela mai departe cu Petra Marcinko sau Eva Lys pentru un loc în faza următoare. Tabloul devine însă mult mai dificil după aceea. În turul al treilea, Cîrstea ar putea da peste Jasmine Paolini, sportivă care a învins-o de fiecare dată în confruntările directe de până acum. Una dintre partidele dintre cele două s-a disputat chiar la Roland-Garros, în 2023. În cazul unui parcurs foarte bun, pentru jucătoarea din România ar putea urma și un duel cu Elena Rybakina, una dintre favoritele importante ale turneului.

Gabriela Ruse începe aventura împotriva unei adversare din Polonia

Jucătoarea din România va avea un debut complicat la Paris, unde o va întâlni în primul tur pe Magdalena Frech. Tenismena din Polonia are 28 de ani și, deși nu a reușit până acum să depășească turul al doilea la Roland-Garros, a avut un rezultat important la Australian Open 2024, unde a ajuns în optimi.

Dacă va obține calificarea în faza următoare, Gabriela Ruse ar putea avea parte de un duel mult mai dificil cu Liudmila Samsonova, una dintre favoritele turneului.

Mai departe, tabloul poate aduce și o confruntare cu Karolina Muchova, în turul al treilea. Totuși, există și posibilitatea unui meci între două românce, deoarece mulți fani speră la o întâlnire între Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian în fazele următoare ale competiției.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite