Riposta „blatiştilor“: conducerea clubului ASA Târgu-Mureş a publicat un comunicat acid după acuzele Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Gonzalez (centru)
Ivan Gonzalez (centru)

Mihai Stoica şi Gigi Becali au insinuat că vicecampioana s-a predat în faţa Astrei, Meme acuzându-l pe fundaşul Ivan Gonzalez de non-combat.

În replica, pe site-ul formaţiei din Târgu-Mureş a apărut un comunicat în care cei de la ASA demontează acuzele Stelei şi iau peste picior trupa finanţată de Gigi Becali.

„Avem deplină încredere în componenţii lotului nostru şi excludem din start orice acuzaţii aduse jucătorilor ASA Târgu-Mureş. Am abordat fiecare meci la victorie, jucătorii fiind conştienţi de importanţa jocurilor din play-off-ul Ligii 1 Orange.

Din păcate, situaţia care a apărut la club, prin demararea procesului de reorganizare, a afectat moralul jucătorilor şi, implicit, a influenţat evoluţiile acestora în teren în meciurile din play-off.

Clubul ASA Târgu-Mureş nu acceptă sub nicio formă astfel de păreri şi acuze aruncate asupra unor componenţi ai lotului nostru, determinate mai mult ca urmare a imposibilităţii unor adversari, prin jocul prestat, de a-şi trece în palmares noi titluri care li se par ca aparţinându-le de drept.

Clubul ASA Târgu-Mureş îşi cere scuze suporterilor echipei de fotbal şi publicului prezent la stadion, pentru evoluţia echipei din meciul cu Astra Giurgiu şi, în special, pentru rezultatul final venit în urma unei prestaţii modeste şi îi asigurăm că vom lupta până la capăt pentru a încheia cu onoare acest sezon competitional“, se arată în comunicatul celor de la ASA.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite