Revenirea lui Halep, un fiasco. Roma i-a spus pas, Roland Garros se dezice de jucătoarele dopate

0
Publicat:

După ce i-a expirat suspendarea din cazul de dopaj, Simona Halep spera să joace pe suprafața pe care a făcut istorie în tenisul mondial feminin, însă sezonul pe zgură se poate încheia fără româncă pe teren.

Simona Halep se antrenează, dar nu joacă. Foto EPA EFE
Simona Halep se antrenează, dar nu joacă. Foto EPA EFE

Roma i-a spus pas jucătoarei noastre, organizatorii preferând să acorde invitații unor sportive italiene, astfel că singura speranță pentru un turneu mare rămâne Roland Garros. Însă sunt șanse minime ca oficialii parizieni să-i dea un wild-card fostei lidere mondiale, având în vedere ce s-a întâmplat în precedentul caz major de dopaj din tenisul feminin.

Maria Șarapova, revenită după expirarea suspendării primite după ce a fost prinsă dopată cu meldonium, nu a primit invitație să joace la Roland Garros, în 2017. Organizatorii turneului de Mare Șlem din capitala Franței vor astfel să se țină departe de scandalurile de dopaj, astfel că e de așteptat să acționeze la fel și în cazul Halep.

Doar un turneu până la Roland Garros

Singura șansă de a juca pe zgură pentru Simona este să-i convingă pe oficialii turneului Internationaux de Strasbourg (WTA 500, 15-25 mai) să-i acorde șansa să evolueze, acesta fiind singura competiție care se va mai disputa pe suprafața portocalie în acest sezonul de primăvară în circuitul feminin, până la Roland Garros. În stagiunea de vară, mai sunt câteva concursuri mai mici, ca Lausanne, Palermo sau Varșovia.

Simona Halep a jucat un meci la Miami Open, pe 19 martie, iar apoi a ratat câteva competiții, din diverse motive: Charleston, partida cu Ucraina din Billie Jean King Cup, Oeiras și Madrid.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite