Remaniere in conducerea Rapidului | adevarul.ro

Remaniere in conducerea Rapidului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

* Patronul George Copos a revenit in functia de presedinte al clubului, iar Razvan Lucescu este noul vicepresedinte executiv * Fostul presedinte, Marian Albu, a fost eliberat din functie, el urmand a ocupa un post in conducerea LPF

Asa cum era de asteptat si cum se anuntase de ceva vreme, ieri a avut loc Adunarea Generala a clubului Rapid, in cadrul careia s-au decis schimbari majore in conducerea clubului din Giulesti. Astfel, dupa mai multe luni de discutie, patronul George Copos a reusit sa il coopteze in conducerea administrativa a clubului pe fostul portar al Rapidului Razvan Lucescu, care va ocupa functia de vicepresedinte executiv. "Este pentru prima oara in istorie cand reusesc sa aduc un om din iarba intr-o functie de conducere. Razvan va conduce intreaga activitate a societatii Rapid, si aceasta este o investitie pe termen lung", a spus patronul George Copos, adaugand ca, tot ieri, s-a stabilit, pe langa organigrama conducerii administrative a clubului, si un buget pentru semestrul doi al acestui an. In ceea ce-l priveste, Razvan Lucescu a spus ca se simte man-dru sa conduca, la numai 33 de ani, un club de prestigiul Rapidului. "Este o onoare imensa pentru mine, dar si o mare responsabilitate. Sunt constient ca intreaga suflare visinie asteapta mult de la mine, dar sunt optimist ca voi putea duce la bun sfarsit aceasta grea misiune", a declarat noul "vice" al giulestenilor, adaugand ca ar fi vrut totusi sa-si continue cariere de jucator. "As fi vazut alt final de cariera. Mi-as fi dorit sa mai joc si sa demonstrez ca sunt Razvan Lucescu, si nu fiul lui Mircea Lucescu", a explicat in acest sens fostul portar rapidist. Asa cum spunea si patronul George Copos, care a revenit in functia de presedinte al clubului, Razvan va avea autoritate absoluta, obiectivul acestuia fiind sa schimbe ceva din mentalitatea de conducere a clubului. "Voi face totul pentru a-l sprijini pe Mircea Rednic si pentru ca echipa sa-si propuna castigarea campionatului", a mai spus Lucescu junior, adaugand, in gluma spre George Copos, ca "usor-usor ii aducem inapoi si pe Nae Stanciu si Sumudica". Cat despre revenirea sa in functia de presedinte al clubului, patronul giulestenilor a spus ca acest lucru s-a produs ca urmare a faptului ca echipa a trecut printr-un moment de criza. "In primul rand trebuia sa asigur bugetul clubului. Domnul Marian Alabu (n.r. - fostul presedinte al Rapidului) a fost eliberat din functie, pentru ca, din 1 august, va avea o functie importanta in cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal", a explicat George Copos, care a promis ca saptamana viitoare vor fi platite toate restantele financiare fata de jucatori. Referitor la celelalte functii din conducerea Rapidului, schimbari majore s-au produs mai ales in ceea ce-i priveste pe Constantin Zotta si Cristi Costache. Astfel, Cristi Costache va ocupa functia de consilier, dupa ce a fost pana acum secretar general al clubului, fostul vicepresedinte Constantin Zotta va prelua tocmai aceasta functie, adjunct fiind Alexandru Niculescu, in timp ce Paul Cazan ramane pe postul de director sportiv, Roberto Verdes - director de marketing si Viorel Cauc - director economic. In alta ordine de idei, Nelutu Sabau va evolua in Giulesti inca un sezon, internationalul roman, care a propus o micsorare a contractului cu aproximativ 24 la suta, urmand a se prezenta luni la pregatire.

Top articole

Partenerii noștri