Rednic, garantul eşecului: Câte meciuri a câştigat la ultimele sale trei echipe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic
Mircea Rednic

Dacă Dinamo e în „moarte clinică“, şi antrenorul ei, Mircea Rednic (59 de ani), pare că nu mai are nimic în comun cu omul care lua trofee pe bandă, la începutul anilor 2000.

Atunci, „Puriul“ a cucerit titlul (2002-2003) şi două Cupe ale României cu Rapid (2002-2003, 2003-2004). Apoi, la Dinamo, a mai câştigat un campionat (2006-2007).

Acum însă, Rednic are un bilanţ îngrozitor, la ultimele sale formaţii. Începând din 2020, el a fost la Poli Iaşi, Viitorul şi Dinamo. La aceste grupări, dintr-un total de 45 de partide, Rednic a câştigat... 8! Procentajul victoriilor? 17,7%. La Dinamo, „Puriul“ se află la 5-lea mandat. Deşi a fost instalat în funcţie la data de 1 octombrie, deocamdată, el n-a câştigat niciun meci. Bilanţul său: două remize, cinci înfrângeri, golaveraj: 7-16.

„Avem mingea, vrem să filosofăm, ne complicăm, pierdem mingea şi luăm gol. Ca efort sunt mulţumit, s-a alergat. Avem nevoie de continuitate, să fim mult mai responsabili, să jucăm cu mai multă ambiţie, să facem mai puţine greşeli şi să jucăm în echipă, nu individual“, a spus Rednic, după înfrângerea cu Voluntari.

Psihic, suntem sub nivelul mării. E un blocaj mental. Ce să facă un psiholog? Dacă vine acum psihologul, înnebuneşte.  Gabi Torje, mijlocaş Dinamo  

Ce a făcut Rednic la ultimele sale trei echipe

*Poli Iaşi (ianuarie - august 2020) - 21 de meciuri, 6 victorii, 4 remize, 11 înfrângeri. Golaveraj: 25-37

*Viitorul (decembrie 2020 - aprilie 2021) - 17 meciuri, 2 victorii, 9 remize, 6 înfrângeri. Golaveraj: 19-19

*Dinamo (octombrie 2021 - prezent) - 7 meciuri, 0 victorii, 2 remize, 5 înfrângeri. Golaveraj: 7-16

Liga I, etapa a 16-a

Vineri

Clinceni - Sepsi 0-2

Chindia - Rapid 2-2

Sâmbătă

Farul - UTA 0-0

„U“ Craiova - CFR Cluj 0-2

Duminică

FC Argeş - CS U Craiova 3-2

FCSB - Botoşani 3-1

Luni

Mioveni - Gaz Metan 1-0

Voluntari - Dinamo 2-1

Clasament

1. CFR Cluj 16 14 0 2 25-8 42

2. FCSB 16 10 4 2 29-13 34

3. CS U Craiova 16 9 1 6 30-16 28

4. Voluntari 16 9 1 6 19-17 28

5. Rapid 16 7 5 3 21-14 27

6. Botoşani 16 7 6 3 15-14 27

7. Farul 16 7 4 5 18-9 25

8. UTA 16 6 7 3 15-10 25

9. FC Argeş 16 7 3 6 16-12 24

10. Chindia 16 4 6 6 12-12 18

11. Sepsi 16 3 8 5 17-17 17

12. Mioveni 16 4 4 8 10-22 16

13. Gaz Metan 16 4 3 9 12-19 15

14. „U“ Craiova 16 3 5 8 11-17 14

15. Dinamo 16 2 2 12 13-38 8

16. Clinceni 16 0 4 12 12-37 4

*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite