Răzvan Burleanu, la Adevărul Live: „Mircea Sandu urmăreşte să fie din nou preşedintele FRF!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu a mai fost în studioul Adevărul Live înainte alegerilor din 5 martie FOTO David Munteanu
Răzvan Burleanu a mai fost în studioul Adevărul Live înainte alegerilor din 5 martie FOTO David Munteanu

Răzvan Burleanu a fost invitat în studioul Adevărul Live, unde a vorbit cu jurnaliştii Iulian Anghel şi Alexandru Ştefan despre problemele stringente cu care se confruntă de când a devenit preşedintele FRF. În ciuda faptului că este contestat de AJF Giurgiu, Burleanu susţine că dacă se vor organiza noi alegeri le va câştiga din nou şi chiar cu un scor mai mare.

 

Toate declaraţiile lui Răzvan Burleanu în studioul Adevărul Live: "Dacă vom face alegeri şi mâine, le voi câştiga din nou şi chiar cu mai multe voturi decât am făcut-o prima dată. De ce? Pentru că le-am demonstrat membrilor afiliaţi că vrem să facem ceva pentru fotbalul românesc. Justiţia trebuie lăsată să se pronunţe. Asta o va face în iunie. Noi ne aştetăm la un răspuns favorabil. Nu mai e nicio surpriză că în spatele AJF Giurgiu se află fosta conducere a federaţiei. Acţiunea lor e singulară. Mircea Sandu, Kassai sunt în spatele lor. Sunt stupefiat cum a condus Mircea Sandu fotbalul românesc, totul în interes personal.

Nu ştiu de ce au făcut acest demers cei de la AJF Giurgiu. Ei sunt un instrument al domniei sale. Mircea Sandu urmăreşte să fie din nou preşedinte. Sunt sigur că membrii afiliaţi nu vor fi de acord. Câţiva metri pot însemna kilometri sau ani lumină când vorbim de viziunea mea şi cea a lui Mircea Sandu. Primesc mereu telefoane de susţinere din partea membrilor afiliaţi, credeţi că ei ar dori să revină Mircea Sandu la conducerea FRF?

Membrii afiliaţi trebuie să se pronunţe în privinţa rentei lui Mircea Sandu. Vom vedea dacă această rentă va fi ajustată.

Tot ce am promis în campanie, vom realiza. Oamenii vor vedea că suntem oameni de cuvânt. Am pornit un audit şi am rămas uluit de modul cum a fost condusă federaţia. 

Nu vreau să discreditez vechea conducere, dar nici nu pot să nu spun lucrurilor pe nume. Nu ştiu de ce nu accepta rezultatul alegerilor. Probabil că ei se aşteptau ca eu să continui programul lor de guvernare.

Federaţia Română de Fotbal nu a avut o organigramă până când nu am propus în Comitetul Executiv. Când am venit eu la federaţie, am propus o nouă organigramă, care, în cele din urmă, a fost aprobată.

Răzvan Burleanu la Adevărul Live FOTO Marian Iliescu 

Razvan Burleanu la Adevarul Live FOTO Marian Iliescu

Daniel Prodan nu mai este angajat al federaţiei. I-am spus că vreau să ne despărţim. El a cerut 100.000 de euro ca să plece. Aceste pretenţii sunt exagerate. Câţi oameni din România au posibilitatea de a cere aceşti bani când pleacă de la un loc de muncă. La fel şi Adalber Kassai, el aparţine unei lumi care a trecut. Acum este în concediu medical. S-a îmbolnăvit subit. Până în 5 martie a făcut campanie pentru Gică Popescu, iar după s-a îmbolnăvit. A cerut salariile pentru următorii trei ani, când va ieşi la pensie. Domnia lui se ascunde în spatele unor proceduri. El avea un salariu de 4.000 de euro, vă daţi seama ce ar însemna pentru federaţie să-i plătim aceşti bani. Chiar nu ne permitem!

Mă aşteptam să găsesc persoane de bun simţ, care să plece când aud că nu mai sunt doriţi. Am rămas stupefiat să constat că nu e aşa. Să ştiţi că am găsit şi oameni competenţi în federaţie, dar din eşalonul doi, nu din primul eşalon, din fosta conducere.

În noua organigramă regăsim un departament de integritate şi antifraudă. În atenţia acestui departament sunt mai multe partide, care nu pot fi nominalizate public. Numărul acestor meciuri trucate este unul însemnat. Din luna iunie, când departamentul va intra în reformă, veţi vedea şi primele rezultate. Ne dorim competiţii pline de fair-play.

Nivelul fotbalului românesc e dat de numărul "foarte ridicat" de spectatori şi de cifrele de audienţă. Vrem să aducem cât mai mulţi tineri pe terenurile de fotbal din România. Ne dorim să oferim o selecţie cât mai corectă la loturile naţionale. Ne dorim să fim mai aproape de tineri. Eu, personal, merg la meciuri de Liga a 2-a sau a 3-a, sunt un preşedinte care vrea să fie la firul ierbii. Dezvoltarea fenomenului fotbalistic nu poate fi făcută din birou.

Pe 28 mai trebuie să luăm o decizie în privinţa sistemului competiţional. Vom cere punctul de vedere al echipelor din Liga 1, să vedem dacă ele doresc introducerea sistemului de play-off şi play-out. În prima lună de mandat m-am întâlnit cu toţi membrii afiliaţi pentru a primi un feed-back corect şi sincer din partea lor. În această vară vrem să punem în aplicare o nouă strategie pentru viitorul sezon.

Gino Iorgulescu este vicepreşedintele FRF, am o colaborare foarte bună cu domnia sa.

Sunt două speţe în privinţa CSU Craiova: promovarea şi afilierea definitivă. În privinţa promovării, Comisia de Disciplină va decide dacă această echipă are drept de promovare. Această decizie poate fi contestată la TAS. În ceea ce priveşte afilierea definitivă, Comitetul Executiv trebuie să se pronunţe pe 28 mai în privinţa acestui subiect.

Vă asigur că toţi angajaţii FRF sunt sub monitorizare şi supraveghere, inclusiv şeful CCA, Alexandru Deaconu.

Uneori, presa scrie că am întâlniri cu anumiţi oameni, dar aceste întâlniri nu au loc. Aşa s-a scris şi despre arbitraj, că am vrea să aducem un preşedinte al arbitrilor străini. Deocamdată nu se pune problema aceasta.

Am făcut un prim pas în privinţa înfiinţării centrelor de excelentă. Vineri sunt la Sebeş, sâmbătă la Deva, unde voi vedea infrastructura şi deschiderea oamenilor pentru fotbal. Vrem să creăm asociaţii regional de fotbal, în maximum doi ani vom avea opt centre regionale de excelenţă. Sunt promisiuni de care mă voi ţine de cuvânt. Am promis în campanie multe lucruri şi până acum am îndeplinit aceste promisiuni. 

Ne-am asumat nişte direcţii de guvernanţă, dar nu vă aşteptaţi ca în două luni să realizăm ce n-a realizat Mircea Sandu în 24 de ani. 

Euro 2020 este o prioritate naţională. Este un proiect al noii conduceri a federaţiei. Vom face tot ce ne stă în putere să convingem UEFA,până în septembrie, că putem organiza meciuri de la turneul final. În jurul acestui eveniment vom avea posibilitatea să dezvoltăm infrastructura generală şi cea sportivă. Vom fi din nou 

Calificarea la Euro 2016 este o prioritate zero. O necalificare ar reprezenta un dezastru pentru fotbalul românesc. Pierdem banii pe care i-am primi de la UEFA, am pierde interesul din partea mediului privat faţă de naţionala noastră. Sunt încredinţat că avem capacitatea să ne calificăm. 

Răzvan Burleanu la Adevărul Live FOTO Marian Iliescu 

Razvan Burleanu la Adevarul Live FOTO Marian Iliescu

Cu selecţionerul colaborez foarte bine. Vorbesc de câteva ori pe săptămână cu el. Am o relaţie foarte bună. Radu Ştefan nu ne-a dat un răspuns până acum, deci nu vrea să vină la naţională.

Resursele federaţiei sunt limitate. Dacă nu le drămuieşti cum trebuie, atunci banii nu ne vor ajunge.

Nu mă aflu în conflict cu nimeni din Generaţia de Aur.

Marcel Puşcaş este managerul pe dezvoltare regională şi dezvoltare comercială. Domnul Chivorchian e secretarul general al federaţiei; dumnealui, chiar dacă a făcut parte din fostul sistem, s-a schimbat şi contribuie acum la reforma fotbalului românesc.

Am avut întâlniri cu domnii Platini şi Blatter, dar şi cu alţi preşedinţi de federaţii din Ungaria, Germania. 

Nu voi susţine demersul ca suporterii României să nu poată merge la Budapesta, pentru meciul cu Ungaria din preliminariile Euro 2016 sau viceversa, ca ungurii să nu vină la Bucureşti. Trebuie să ne asumăm un comportament proactiv. Putem preîntâmpina incidentele provocate de suporteri.

Vrem ca meciurile echipei naţionale să se poată organiza şi în alte oraşe decât Bucureşti. Pe lista noastră sunt stadioanele din Cluj şi Ploieşti. 

Continui şi în fruntea Federaţiei Europene de Minifotbal. Membrii afiliaţi acestei federaţii au dorit să rămân preşedinte. 7 zile din 7 din sunt la Bucureşti, acum sunt doar un reprezentant al acestei federaţii.

Cât ai rezultate, rămâi în funcţie, când nu mai ai rezultate, nu mai poţi rămâne. La fel şi în cazul oricărui selecţioner. Nu vreau să vorbesc despre acest sezon competiţional. Când se va încheia, vom trage linie şi vedem cine a avut performanţe. Criteriile de performanţă fac obiectul fiecărui angajat al FRF.

Am moştenit un sistem de licenţiere care nu a putut fi schimbat. Din sezonul viitor veţi vedea un sistem de licenţiere nou. Mai întâi, echipele vor fi depunctate şi abia apoi vor fi retrogradare. Echipele au nevoie de un asemenea sistem. Dacă ne referim la eşalonul secund, sunt de acord cu formarea unei singure serii de Liga a 2-a. Aşa putem concentra valoarea, putem face din Liga a2-a un brand care poate fi promovat mult mai bine. În privinţa Ligii 1, trebuie să vedem dacă e nevoie de reducerea numărului de echipe. Mi anormal să vezi în tribune, la un meci de Liga 1, mai puţin de 100 de spectatori. Această situaţie nu face bine fotbalului românesc.

Sunt o persoană foarte puternică, pot rezista oricărui atac. Vă asigur că tot ce am promis, voi realiza. Fotbalul românesc va înregistra o dezvoltare vizibilă."

Razvan Burleanu la Adevarul Live FOTO Marian Iliescu

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live.

Răzvan Burleanu nu are o domnie uşoară în fruntea FRF. Imediat după ce a câştigat alegerile din 5 martie, pentru fostul şef al Federaţiei de Minifotbal din România au început să apară problemele. Cea mai mare dintre ele este legată de validarea sa în funcţia de preşedinte. AJF Giurgiu a contestat în instanţă validitatea acestor alegeri, motivând că au votat mai mulţi membri decât cei cu drept de vot.

Tirbunalul Bucureşti urma să se pronunţe pe 6 mai, dar a amânat o sentinţă în acest caz până pe 3 iunie. Totuşi, este posibil ca nici la această dată să nu fie dată o decizie defintivă, existând şanse mari ca procesul să fie amânat de mai multe ori, potrivit informaţiilor de aici.

O altă problemă stringentă cu care se confruntă Burleanu este cazul CSU Craiova. Echipa susţinută financiar de Primăria Craiova, afiliată provizoriu la FRF, nu ştie nici acum dacă are drept de promovare în Liga 1, deşi joacă în play-off-ul Ligii a 2-a. Cum regulamentele şi statutele federaţiei sunt ambigue, forul condus de Burleanu trebuie să decidă dacă echipa di Bănie va avea sau nu drept de promovare la un an distanţă de la înfiinţare. 

Totodată, şeful FRF va discuta în studioul Adevarul Live despre echipa naţională, despre fotbalul intern şi despre şansele României de a găzdui meciuri de la Euro 2020.

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru a urmări declaraţiile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, la Adevărul Live, de la ora 12.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite