Rafael Nadal, în război cu noua generație: „Dau tare și nu gândesc”. Înțepături și pentru Djokovici

0
Publicat:

Minunea a ținut doar câteva zile pentru Rafael Nadal. Spaniolul, chinuit de probleme medicale pe parcursul întregului an 2023, a revenit în forță în acest an, cu două victorii spectaculoase. A urmat însă o înfrângere în care marele campion a resimțit din nou dureri la picior și totul pare să se năruie pentru jucătorul de tenis, care a anunțat ieri că va absenta de la Australian Open.

Rafa Nadal nu se ferește de cuvinte. Foto EPA EFE
Rafa Nadal nu se ferește de cuvinte. Foto EPA EFE

Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când la startul primului turneu de Grand Slam al anului nu se va afla măcar unul dintre Roger Federer și Rafael Nadal. Semn că vechea gardă pierde serios teren în fața noii generații, lucru normal, de altfel. Dintre veterani, Novak Djokovici încearcă să țină steagul sus, însă nici participarea acestuia la AO nu e sigură, sârbul aflându-se într-o perioadă de recuperare după ce s-a accidentat la mână într-un meci din United Cup.

Plecat spre Spania pentru a intra pe mâna doctorilor, Rafa și-a expus punctul de vedere, explicând cum a regăsit tenisul după un an în care a stat în afara terenului. Ibericul s-a arătat trist în privința noii generație, pe care o vede că joacă după modelul „dă tare, fără să gândești“. Într-un interviu acordat pentru „El Pais“, Nadal a declarat că mingile de tenis sunt mai moi decât de obicei, ceea ce i-a determinat pe jucători să le lovească mai puternic.

Vede altfel sportul alb

„A existat o evoluție către un tenis de a lovi mai tare, de a lovi practic fără să gândești. Este un tenis care nu necesită nicio pregătire a punctului pentru a găsi lovitura câștigătoare. Majoritatea joacă asemănător. Lovesc mingea foarte tare, fără să gândească încă de la prima minge. Nu-mi place. Eu văd sportul ca pe un alt mod de a gândi, de a analiza, de a căuta soluții. Există puțină tactică acum“, a spus al doilea cel mai bun tenismen din istorie.

Rafael Nadal a mai aruncat și câteva săgeți către Novak Djokovici, jucătorul acceptat de toată lumea drept cel mai bun all-time. El a declarat că a preferat dintotdeauna să-l urmărească pe Roger Federer și nu pe Nole.

Încântat să-l vadă jucând pe Federer

”De când mă știu, el este jucătorul care m-a impresionat cel mai mult, cel care m-a distrat cel mai mult, cel care m-a emoționat cel mai mult. Am fost mai încântat să-l văd jucând pe Federer decât pe Djokovici, iar în cele din urmă tenisul este emoție, emoția este cea care te atrage“.

„Matadorul“ a încheiat cu o altă remarcă la adresa numărului 1 mondial, spunând că el și Federer au fost nevoiți să se reinventeze în mod constant, iar sârbul nu a avut nevoie să evolueze atât de mult din punct de vedere fizic, deoarece nu s-a confruntat cu probleme legate de accidentări în cariera sa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite