Radunovic afirmă că meciurile din Conference League trebuie să fie o lecție pentru cei de la FCSB

0
Publicat:

Risto Radunovic a declarat, la finalul meciului pierdut pe teren propriu cu West Ham  cu scor de 0-3, că meciurile din Conference League trebuie să fie o lecție de fotbal pentru roș-albaștri.

Risto Radunovic FOTO Digisport.ro
Risto Radunovic FOTO Digisport.ro

Fundașul celor de la FCSB a afirmat că a fost o seară grea pentru echipa sa, dat fiind faptul că a fost ultimul meci și jucătorii au încercat să joace cât mai bine pentru fani. 

"O seară foarte grea pentru noi, ţinând cont că a fost ultimul meci şi am vrut să arătăm şi să facem un meci bun pentru suporteri şi pentru noi, dar a fost un moment greu şi îmi pare foarte rău că am pierdut acest meci.

E un moment foarte greu pentru noi, e foarte greu să găseşti cuvintele ca să îţi imaginezi situaţia. Toată echipa nu a făcut un meci bun şi asta cred că este mai important decât faptul că am ratat eu o ocazie. Acum nu mai putem schimba nimic, trebuie să luăm ca pe o lecţie aceste meciuri din Conference League şi în viitor să arătăm mai bine", a declarat Radunovic la Pro Arena, relatează Agerpres.

FCSB a încheiat cel mai dezastruos sezon al său din cupele europene. La prima sa participare în grupele Conference League, formația care a rămas și fără antrenor înaintea ultimei partide din grupă, a acumulat doar 2 puncte în cele 6 meciuri și a încasat 18 goluri. FCSB a avut și cea mai slabă ofensivă, cu doar 3 goluri marcate în 6 partide. 

Radunovic a mai spus că urmează un meci important cu Rapid care poate schimba tot sezonul echipei. 

"Duminică avem meciul următor, un derby (cu Rapid) care poate schimba tot sezonul şi vrem să intrăm concentraţi şi să îl câştigăm. După cum am arătat în ultima meciuri nu putem spune că mergem să câştigăm campionatul. Dar jucătorii sunt valoroşi şi cred că putem schimba imaginea noastră", a mai spus jucătorul muntenegrean.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite