Răducioiu dă de pământ cu federația lui Burleanu: Discursul corporatist de la FRF, desființat la TV

0
Publicat:

România și-a aflat grupa de calificare pentru Euro 2024. În mod șocant, oficialii de la FRF, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, au abordat și acest subiect, vorbind de parcă fac parte dintr-o corporație. De fapt, acesta e trendul la FRF din 2014 încoace. Pentru că oamenii de aici nu realizează că tocmai simplitatea fotbalului atrage masele.

Florin Răducioiu, revoltat de ce aude dinspre FRF. FOTO: Arhiva Adevărul
Florin Răducioiu, revoltat de ce aude dinspre FRF. FOTO: Arhiva Adevărul

Iată doar un fragment din discursul lui Răzvan Burleanu despre grupa preliminară în care a fost plasată naționala pentru Euro 2024: „Această campanie nu e despre noi şi ceilalţi, ci despre cum noi putem să ne depăşim pe noi. E despre crearea unei echipe care să ajungă la înalta performanţă. Sunt mulţi jucători de la Euro 2019 şi 2021 de tineret, sperăm să mergem cu ei şi la la Euro 2024. Cu siguranţă, puteam să avem grupe foarte dificile. Cu siguranţă, B şi C erau cele mai dificile grupe, dar credem că, cu dăruire, încredere, putem să întărim coeziunea la nivelul lotului pentru a obţine o performanţă. Nu va fi uşor, avem nevoie de o schimbare de mental care să ne permită intrarea în elită. În primul rând, sperăm să putem inspira un număr cât mai mare de copii să joace fotbal şi să inspirăm dezvoltarea academiilor. Sperăm să ne dea mare încredere în ceea ce priveste performanţa anilor viitori“.

Răzvan Burleanu ar fi avut o carieră de succes în Relații Publice. FOTO: Arhiva Adevărul
Răzvan Burleanu ar fi avut o carieră de succes în Relații Publice. FOTO: Arhiva Adevărul

Văzând aceste afirmații ale lui Burleanu, un om capabil să vorbească ore în șir, fără a spune nimic concret, Florin Răducioiu (52 de ani) a izbucnit, potrivit Prima Sport. Fostul internațional s-a arătat revoltat de faptul că FRF a ajuns un for care livrează vorbe goale pe bandă.

Ce a spus Florin Răducioiu?

Eu sunt primul, după cum a zis şi Gică Popescu, care susţine naţionala, dar care sunt argumentele pentru care mă conving pe mine Edi Iordănescu sau FRF că ne putem califica? Oamenii ăştia nu şi-au asumat, nu mi-au spus nimic! Vreau să ştiu care e obiectivul naţionalei în următorii doi ani? Nu vreau să aud de partida cu Bosnia, despre care ştim bine cum a fost (n.r. – câștigată în septembrie cu 4-1, după ce Bosnia a jucat cu rezervele). Vreau să aud pentru ce vom lupta, care va fi abordarea meciurilor?

*Sunt sătul să aud cuvinte ciudate: predictibilitate, viitor, copiii să se întoarcă… sunt nişte minciuni, minciunele! Sunt sătul! Vreau ca echipa naţională să meargă la Euro, să aud cum, care e obiectivul! Asta vreau să aud din partea celor care conduc fotbalul românesc, pentru că de aceea au fost votaţi, de aceea a fost adus şi Iordănescu.

*Vreau să vină cineva de la FRF care va spune că vrem să ne calificăm de pe locul 2! Asta înseamnă o asumare, de aceea sunt acolo! După un deceniu de minciuni, de predictibilitate. M-am săturat de acest cuvânt, e o minciună totală! Vreau să-și asume responsabilitatea pentru care sunt în fruntea FRF.

Preliminarii Euro 2024, grupa I, program

25 martie 2023

*Belarus – Elveția

*Andorra – România

*Israel – Kosovo

28 martie 2023

*România – Belarus

*Kosovo – Andorra

*Elveția – Israel

16 iunie 2023

*Kosovo – România

*Belarus – Israel

*Andorra – Elveția

19 iunie 2023

*Elveția – România

*Belarus – Kosovo

*Israel – Andorra

9 septembrie 2023

*Andorra – Belarus

*România – Israel

*Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

*România – Kosovo

*Israel – Belarus

*Elveția – Andorra

*12 octombrie 2023

*Belarus – România

*Andorra – Kosovo

*Israel – Elveția

15 octombrie 2023

*Elveția – Belarus

*România – Andorra

*Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

*Belarus – Andorra

*Israel – România

*Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

*România – Elveția

*Andorra – Israel

*Kosovo - Belarus

*Primele două clasate se vor califica la Euro 2024.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite