Psihologul Andreas Hniatiuc, acid: „Arafat va apărea spăşit. Şi nimeni nu va păţi nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia de la Piatra Neamţ, în care zece oameni şi-au pierdut vieţile, a stârnit o reacţie vehementă şi din partea unui om care, în mod normal, se ocupă de pregătirea mentală a sportivilor.

România e ţara în care mergi la spital, eşti internat la Terapie Intensivă şi mori înghiţit de flăcări. Altfel, dacă eşti norocos, intri cu o boală şi ieşi cu alta.

De ani buni, acest sistem sanitar grav bolnav îl are în componenţă pe medicul Raed Arafat. Care a făcut parte din toate structurile guvernamentale din ultimii ani! Şi, sub domnia sa, s-au petrecut mai multe nenorociri, în frunte cu Colectiv. Raed Arafat pare însă pe viaţă în funcţie, iar acum îşi trece în CV şi dezastrul de la Piatra Neamţ. 

Acest aspect dureros a fost subliniat de psihologul sportiv, Andreas Hniatiuc, printr-o postare dură, pe contul său de Facebook. 

Hniatiuc (40 de ani), cu o experienţă îndelungată în ceea ce priveşte colaborarea cu mai multe echipe de profesionişti, se ocupă acum, împreună cu soţia sa, Ramona Farcău, fostă handbalistă, de sportul juvenil şi de management sportiv.

Ce a scris Andreas Hniatiuc?

*După episoadele Apuseni, Siutghiol şi Colectiv, statul român mai comite o crimă: la Piatra Neamţ, Secţia de Terapie Intensivă a luat foc, ca urmare a unor improvizaţii electrice. 10 persoane au decedat, 7 sunt în stare gravă.

*Acum 5 ani, lumea a ieşit în stradă, dezgustată de clasa politică, coruptă şi avidă de putere. Între timp... nu s-a schimbat nimic. Aceleaşi leşuri împachetate sub alte culori politice se vântură la vârf.

*Spitalul din Piatra Neamţ a fost condus de 8 manageri în ultimul an. Ultimul manager, Lucian Micu, un traseist politic, fost primar la Roman, nu a mai putut candida din cauza interdicţiilor impuse de Agenţia Naţională pentru Integritate, dar sistemul i-a dat pe mână un spital.

*Arafat, cel care oferea servicii de curtoazie, punând la dispoziţie senatorului Virginel Iordache un elicopter SMURD, va apărea curând spăşit în faţa presei, transmiţând condoleante şi anunţând că va declanşa o anchetă. Aşa cum a făcut-o şi în cazurile Colectiv, Apuseni sau Siutghiol. 

*Nimeni nu va păţi nimic. Între timp, statul român îşi va hrăni în continuare lichelele, iar noi ne vom spăla compulsiv pe mâini şi ne vom acoperi gura şi nasul. Din pacate, ochii ni i-au acoperit ei, de mult! Purtaţi mască!

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite