Prima ţintă fixată de Dinamo pentru întărirea liniei ofensive. Un fost atacant al Rapidului este dorit în Ştefan cel Mare
0
După ce Steaua şi-a adjudecat titlul cu cinci etape înainte de finalul campionatului, oficialii lui Dinamo şi-au îndreptat atenţia către sezonul următor. Astfel, se discută deja de primul transfer al alb-roşilor, menit să întărească ofensiva grupării din Ştefan cel Mare.
Blazhe Ilijoski, atacantul macedonean care le are trecute în palmares din primul eşalon românesc pe FC Braşov şi Rapid urmează să negocieze un eventual transfer la finalul acestei săptămâni, notează GSP. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani evoluează acum în prima ligă din ţara sa natală, la FK Rabotnički, echipă situată pe locul patru în campionat.
În cele nouă apariţii notate din sezonul actual, Ilijoski a reuşit să înscrie de şase ori, fiind al doilea marcator al echipei, cu o medie de 1,5 goluri pe meci. Transferul macedoneanului la Dinamo este plauzibil prin primsa eventualei plecări a lui Marius Alexe, în timp ce despre Mircea Axente şi Cristi Scutaru se cunoaşte deja că vor pleca la finalul campionatului la ACS Poli Timişoara.
Ştiri pe aceeaşi temă:
INTERVIU Dudu Georgescu rupe tăcerea după ani de zile: „Mi-aş dori să mă întorc la Dinamo!“
Dinamo împlineşte 65 de ani! Povestea clubului din Ştefan cel Mare