Piţurcă vrea să-şi bage un fost colaborator în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Victor Piţurcă încearcă să-şi recupereze banii din perioada în care a antrenat FC Universitatea Craiova, cere daune de 7 milioane de euro.

Victor Piţurcă nu vrea să rămână fără banii cuveniţi din perioada în care activa la Universitatea Craiova, atunci patron era Adrian Mititelu, finanţatorul fiind acum în închisoare, şi cere 7 milioane de euro daune pentru că nu i s-au plătit clauzele contractuale după ce a fost îndepărtat de la echipă. „Avem un process care continuă acum, suntem la TAS. Am fost prima dată la federaţie, i-a dat lui dreptate, a trebuit să ajungem la TAS. Eu m-am adresat la TAS. Costă destul de mult, am plătit 1.000 de franci, acum costă 50.000 de franci. Ne judecăm pentru cei 7 milioane de euro cu care clubul îmi e dator. El spune că nu mai e acelaşi club, dar a fost un caz în Australia în care TAS a spus că echipa e continuatoarea”, a precizat Victor Piţurcă la „Prietenii lui Ovidiu”, declaraţie preluată de prosport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite